Citeşte următorul fragment:
„ Cea mai veche amintire pe care am păstrat-o despre cel ce a fost sufletul „Junimii”, a rămas legată

pentru mine de un eveniment însemnat – aș putea zice capital – din viața mea intelectuală. [...]

Când am venit la București ca să-mi încep studiile universitare – ce trebuiau să-și găsească
continuarea, după dorința familiei mele, într-o școală politehnică din străinătate – m-am înscris la Facultatea de
Științe. În liceu mă interesase mai mult partea pozitivă a învățământului, îndeosebi matematica. În cursul
superior, cel puțin, îmi întrebuințam o bună parte din timpul liber dezlegând probleme, de algebră mai ales.
Redactasem chiar un curs de geometrie în spațiu și unul de trigonometrie, cu câteva încercări de a demonstra
unele teoreme în alte moduri decât cele din manualele de care dispuneam. Orientarea mea inițială, la
universitate, era astfel firească și aș fi mers desigur mai departe pe același drum, dacă întâmplarea nu m-ar fi
dus, o dată, la cursul lui Maiorescu de la Facultatea de Litere. [...]

Puțin timp însă după înscrierea mea la Facultatea de Științe, unul din noii mei prieteni, care, mai bine
informat sau mai curios decât mine, urma, deși studia Dreptul, cursul de istoria filosofiei contemporane de la
Facultatea de Litere, m-a luat într-o zi să-l ascult și eu [...].

Sala cu numărul IV, pe care cursul lui Maiorescu o făcuse cunoscută, era plină de lume. Pe băncile
din amfiteatru, studenți, îngrămădiți în mare număr: pe scaunele de jos, public străin, ușor de deosebit prin
vârsta pe care o arăta: mi-aduc aminte, ca acum, de un bătrân mărunțel, cu părul alb. Și mai era în sală, ce nu se
vedea, dar se simțea. Era o atmosferă particulară, anevoie de caracterizat: veselă și totuși concentrată, plină de
reculegere și în același timp de nerăbdare. Într-un contrast izbitor cu dezordinea și gălăgia ce precedau
începerea altor cursuri, în sala numărul IV toți stau, plini de cuviință, la locurile lor, cu grija parcă să nu tulbure
cumva intrarea profesorului, ce se aștepta dintr-un moment într-altul, și să nu întârzie, nici măcar o clipă,
primele cuvinte.

Cu o exactitate cronometrică, la orele cinci și un sfert Maiorescu a intrat pe ușă, cu pași mărunți și
grăbiți, ținând în mâna stângă, cu brațul îndoit pălăria și câteva foi, de format mare. Întrucât îl vedeam pentru
prima oară, m-a impresionat mai întâi, cum era firesc, înfățișarea lui fizică. Era un om robust și energic, care
părea hotărât, serios, chiar aspru, un om care, desigur, nu se juca cu lucrurile de care se apuca și nu glumea cu
datoriile vieții. Ținuta lui la catedră avea ceva încordat și stăpânit, ceva rigid și hieratic, ceva aproape solemn.
Nu fără dreptate s-a zis că părea, câteodată, un preot care celebra un cult. Vocea lui era gravă și oarecum
apăsată; cuvintele lui erau rare și parcă sacadate. Fraza lui curgea totuși plină, corectă, de o izbitoare structură
literară. Iar gesturile lui plastice desenau parcă și pentru ochii celor ce-l ascultau contururile ideilor pe care le
expunea.

Am înțeles atunci, mai întâi, ce însemna darul, marele dar, al vorbirii. ”

( P. P. Negulescu, Ceva despre Maiorescu, în vol. Amintiri despre Titu Maiorescu)
Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă familia ne influențează sau
nu în alegerea traseului educațional, raportându-te atât la informațiile din fragmentul extras din volumul
Amintiri despre Titu Maiorescu de P. P. Negulescu, cât și la experiența personală sau culturală.

70 de puncte

În redactarea textului, vei avea în vedere următoarele repere:
– formularea unei opinii faţă de problematica pusă în discuţie, enunţarea şi dezvoltarea corespunzătoare a
două argumente adecvate opiniei și formularea unei concluzii pertinente; 50 puncte
– utilizarea corectă a conectorilor în argumentare, respectarea normelor limbii literare (norme de exprimare,
de ortografie și de punctuație), aşezarea în pagină, lizibilitatea. 20puncte
În vederea acordării punctajului pentru redactare, textul trebuie să aibă minimum 150 de cuvinte şi să
dezvolte subiectul propus.