Constiinta istorica se naste din incercarea de a construi identitatea unui popor, a unei natiuni prin raportare la alte popoare, la alte natiuni. Cateva dimensiuni specifice acestei raportari sunt: situarea in timp si spatiu, evenimentele istorice, limba, cultura si civilizatia, mentalitatile.
Preocuparile privitoare la felul cum romanii se inscriu in cursul istoriei incep sa se dezvolte incepand cu sec. al XVI. Acest interes se manifesta datorita contractelor pe care cei preocupati de formatia lor intelectuala incep sa aiba contacte cu alte culture si civilizatii.
Un pas important in domeniul istoriografiei este facut de cronicarii moldoveni in mijlocul sec al XVII –lea. Textele scrise in limba romana sunt de asemenea si puncte de pornire pentru dezvoltarile ulterioare ale stilului expunerii si al argumentarii stiintifice, cat si al prozei narative.
Primul roman care scrie despre originea romana si unitatea limbii si a poporului roman este Nicolaus Olahus, informatie ce a aparut in lucrarea sa “Hungaria” (1536) scrisa in limba Latina.
Grigore Ureche redacteaza prima cronica in limba romana si de aceea este nevoit sa inventeze o limba scrisa, cartureasca, din care nu lipsesc accentele specifice limbii vorbite. Letopisetelul Tarii Moldovei scris de el prezinta evenimentele petrecute intre 1359 ( domniile lu Dragos Voda) si 1594 ( inscaunarea lui Aron Voda ), dar si o scurta expunere a istoriei antice care puncteaza romanitatea. Afirmand identitatea de origine si de neam a romanilor de pretutindeni, latinitatea limbii romane, Ureche incearca sa contureze profilul identitar al romanilor.
Miron Costin scrie si el un letopiset continuand cursul evenimentelor istorice pana in 1661. Relatarea este adesea intrerupta de meditatii asupra cauzelor care determina suisurile si caderile omenesti. Spre sfarsitul vietii scrie “ De neamul moldovenilor, din ce tara au iesit stramosii lor”, ramasa insa neterminata. In aceasta lucrare descrie istoria de la cucerirea Daciei de catre romani, cu gandul de a reconstitui epoca originilor. Miron Costin are
aplecare spre estetica, in opera sa se recunosc tipare intacte latine precum si modele ale retoricii clasice. Are o viziune europenista si universala.
Un alt cronicar Ioan Neculce aseaza in fata letopisetului ce continua relatarea pana in 1743 ( a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat ), “O sama de cuvinte”, legende despre voievozi, boieri, tarani ascultate de la oameni batrani sau din propriai amintire. Neculce intoarce scrisul cronicaresc la oralitate si dovedeste caracter narativ. Dar nu si constiinta istorica la fel de moderna ca a cronicarilor pe care ii continua. El promoveaza autohtonismul si nationalismul.
Stolnicul Constantin Cantacuzino este cel ce continua eforturile cronicarilor moldoveni, fiind primul care are gandul de a scrie o istorie completa a romanilor. Opera sa “ istoria Tarii Romanesti” ramane nefinalizata. Firul evenimentelor se opreste in navalirea hunilor condusi de Atilla (434), iar pasajul final se refera la un eveniment aflat la aproape un mileniu distanta (descalecatul lui Radu Negru Voda in Tara Romaneasca). El vadeste calitati de istorie superioare cronicarilor.
