Ce dupa amiaza splendita! Iata ca se apropie un adolescent de mine. Vai, ce fericit este, cred că vrea să-mi adulmece parfumul. Miroase-mă! Nu-l mai vad, imi atinge frunza, imi scormone pamantul de langă mine. Incepe sa ma indoaie putin. Nu ma rupe! Nu ma rupe! Ii strig eu cu disperare. Nu se poate sa ma omoare pe mine, eu care sunt regina din aceasta parcela de petunii, eu care ma aflu chiar in mijlocul lor, le coordonez si la consolez. Ce vor face petuniile acestea fara mine. Eu sunt o lalea, sunt mai mare decat ele si mai experimentata, drept dovada eu ma inteleg si cu pasarile, astfel incat ele sa nu manance frunzele petuniilor. Aaa, mi-a venit o super idee. Chem pe prietana mea vrabiuta din copacul alaturat sa-l deruteze pe adolescent. Ce usurata ma simt acum, iata-l pe adolescent cum s-a impiedicat si a cazut alergand dupa vrabiuta. Sigur nu se mai intoarce acum la mine. S-a julit prea tare.
