Și cum stăteam în pragul ușii mirata de gradina mea pe care nu o mai recunoșteam, iar cerul de un purpuriu închis ce anunța venirea noptii de parca nu mai era lumina. Iar cum visam cu ochii deschiși cu inima mea blajina de parca totul era rupt dintr-un serai de vreo zână bună. Nu am îndrăznit sa mai fac vreun pas de frica sa nu stric farmecul iar cum umbra se frangea deasupra trandafirilor și printre crengi iar lacrimile ca de nestemate udau pământul.
