În dreptul internațional al drepturilor omului, dreptul la sănătate este denumit dreptul la cel mai înalt standard de sănătate fizică și mentală și este definit de următoarele tratate internaționale:
• art. 25 (1) din Declarația Universală;
• art. 12 (1) din Pactul pentru drepturi economice, sociale și culturale;
• art. 5 (e), (iv) din Convenția pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială;
• art. 11 (1) f), art. 12, 14 din Convenția asupra eliminării tuturor formelor de discriminare faţă de femei;
• art. 24 din Convenția privind drepturile copilului;
• art. 25 din Convenția cu privire Drepturile Persoanelor cu Dizabilități.
Dreptul la cel mai înalt standard de sănătate fizică și mentală nu presupune în sine dreptul de a fi sănătos, care statul ar trebuie să-l garanteze. Starea bună de sănătate e influențată de mulți factori ce sunt uneori în afara controlului Statului. Acest drept încorporează un spectru larg de factori socio-economici datorită cărora persoanele pot duce o viață sănătoasă și se extinde asupra alimentației și nutriției, locuinței, accesului la apă potabilă și sanitație adecvată, condiții de muncă sigure și sănătoase, mediu înconjurător sănătos.
