Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, perspectiva narativă în fragmentul dat.

Văzându-l cum vine drept la el, Ion avu o tresărire ușoară, dar își urmă calea, liniștit,
ca și când n-ar înțelege nimic, cu o privire nepăsătoare către Baciu.
— Ce ți-am spus eu ție, sărăntocule, ai? urlă, apropiindu-se mereu, Vasile Baciu, pe
care liniștea lui Ion îl întărâta mai rău.
Flăcăul primi ocara ca o lovitură de cuțit. O scăpărare furioasă îi țâșni din ochii
negri, lucitori ca două mărgele vii. Răspunse cu o voce puțin tremurătoare, dar
batjocoritoare:
— Ce-s eu, sluga dumitale, să-mi poruncești?
— Am să-ți poruncesc, tâlharule, și dacă nu asculți de vorbă, am să te umplu de
sânge! răcni țăranul aprins de mânie până în măduva oaselor, aruncându-se la el.
Acum Ion se opri, încleștă pumnii și strigă înăbușit, parcă ar fi căutat să se
stăpânească:
— Să nu dai, bade Vasile, că... Să nu dai!... Să nu dai!... Câțiva bărbați și flăcăi se
zvârliră la Vasile, ostoindu-l. Ion stătea neclintit, ca un lemn, doar inima îi sfărâma coastele
ca un ciocan înfierbântat. Dintru-ntâi se gândise să-l lase în plata Domnului, că-i beat și e
tatăl Anuței... Dar când l-a suduit și s-a apropiat să-l lovească și-a pierdut cumpătul. Îi
clocotea tot sângele și parcă aștepta înadins să-l atingă barem cu un deget, ca să-l poată
apoi sfârteca în bucățele, mai ales că la spatele lui văzuse pe George care privea disprețuitor
și mulțumit.
Baciu se zvârcolea în brațele oamenilor, răcnind neîncetat:
— Lăsați-măăă!... Lăsați-mă să-i scot blohotăile!... Trebuie să-i beau sângele,
altminteri plesnesc!... Lăsați-mă!...
Țăranii însă îl duseră, aproape pe sus, până la poartă, în vreme ce el nu mai contenea
și se smucea din răsputeri:
— Ce are hoțul cu fata mea? Ce are!... Uuuh!... Lasă-mă, Nistore!... Tfff!...
Ion schimba fețe-fețe. Genunchii îi tremurau, iar în cerul gurii simțea o uscăciune
parcă i s-ar fi aprins sufletul. Fiece vorbă îl împungea drept în inimă, cu deosebire fiindcă
auzea tot satul. Mereu îi fulgera să se repeadă și cu un pumn zdravăn să-i înăbușe în gât
ocările.

(Ion, Liviu Rebreanu)