Când, aspră, mă scutură seara Din ziduri prin pomi întomnați, Mă sprijin cu gândul de ţara Străbunilor mei luminați. și merg înspre locuri retrase, Cernând amintirile-n vers,- Acolo un tei ascultase întâiul, stângaciul meu vers. În vale,sub casa bătrână, Mânată de-un dor negrăit, Copilă, privind în fântână, Adâncul din noi am privit. Pe deal,către marginea zării, Cu sufletu-n palme întins, Odată, în arşiţa verii, De dragoste tristă am plâns. lar unde cărarea se stinge Departe-departe-n ţărâni, Pe unicul frate de sânge L-am dus ca pe-un laur pe mâini. Dragi dealuri dorite de pace, Smerite, nostalgice văi, Eu nu spun ce-adaos voi face Luminii străbunilor mei. Dar spun că eu seară de seară Mai greu, mai ușor, mai durut Am stat pe o palmă de țară Şi focul aprins l-am ținut.

Textul aparține genului liric 2 argumente​