Răspuns:
E dimineață, anul e 1941, suntem într-un sat din Lituania, iar Algis are 13 ani. Din senin, (dar nu tocmai, în plin Război Mondial), armata sovietică intră în sat, iar băiatul e smuls din somn și trimis direct din Siberia, alături de mama și sora lui. Reușește să ia cu el un album de poze, niște mere și pe gânsacul Martin. Așa începe „Haiku siberian”, o mică bijuterie de roman grafic, despre copilăria tatălui autoarei, lituanianca Jurga Vilė - dar și despre trecutul recent al nostru, al tuturor, despre supraviețuire, îndrăgostire și povești pe care le-am auzit și noi de la bunicii noștri.
Volumul multipremiat, apărut în original în 2017, fost publicat anul acesta la Editura Frontiera, care, deși specializată în literatură pentru copii, oferă și „cărți fără vârstă”, precum „Haiku-ul siberian”. Ca să înțelegem de ce e important să intrăm în povestea lui Algis, dar și cum e să transpui un roman grafic într-o altă limbă, am rugat-o pe traducătoarea Alina Nucă să ne poarte un pic prin bucătăria muncii ei la carte.
Povestea scrisă de Jurga Vilė și-a găsit loc în inima mea de la primele pagini. Nu voi uita cum am sorbit prima lectură, cum s-au trezit în mine toate poveștile de război ale bunicului, mângâierile bunicii la culcare și veșnicele mele întrebări de copil: „Și cum a fost atunci când au intrat rușii în curte?”, „De ce v-au luat pădurile și vitele?”, „Mai spune-mi o dată, te rog...”. Prima lectură mi-a fost deopotrivă mângâietoare și răscolitoare.
Am simțit imediat harul scriitoricesc al Jurgăi, o autoare prietenă cu poveștile, dar și bună scenaristă, stăpânind sensurile și metaforele. M-am bucurat de talentata așezare poetică și narativă cu care acoperă acea bucățică de istorie, atât de dureroasă în esență și atât de necesar de dezvăluit noilor generații – copilului meu, aflat la vârsta înțelegerii și aflării conștiente, și tuturor copiilor noștri, în strădania noastră de a ridica oameni mai buni.
Am simțit de cum am luat ochii de pe ultima pagină că îmi doresc cu sete să ajut ca acest răvaș literar să ajungă în casele noastre. Au urmat numeroase lecturi, iar și iar, și de fiecare dată noi înțelesuri se deșirau, noi imagini se săpau în sufletul meu și sub creion, înțelegând cât de profundă este povestea și cât de bine ticluită narativ a fost.
Puține sunt cărțile pentru cei tineri din România atât de pline de miez, de bine scrise, de nemuritoare. Am pătruns dincolo de cuvintele așezate pe ecran, în trei nopți, cu cartea lângă mine (traduc doar cu cartea în original lângă mine, fără excepție, uneori chiar și cu același manuscris în mai multe limbi, după caz. Nu pot lucra fără a simți atingerea cuvintelor pe pagina de hârtie, un soi de comunicare posibil bizară și necesară mie). Trei nopți de iarnă pline, când m-am scufundat la poarta unei lumi pentru a mă întoarce cu prima variantă, varianta brută, directă, scheletul haiku-ului românesc. Greu de uitat sau echivalat tot tumultul și bucuria acelor ore. Au urmat alte ceasuri de seară și nopți de mângâieri ale versurilor, ale frazelor scurte, dar atât de bogate. Au urmat discuții cu Jurga, înțelegeri și aprofundări pentru ca textul final să fie perfect aliniat și în sincron cu tot ce și-a imaginat ea și în deplină armonie cu frumusețea graiului nostru. Să poți comunica cu autorul, să povestești, să desfaci folclor și oralitate, să țeși apoi cuvinte de alte culori la același război, e mare, foarte mare privilegiu și deopotrivă responsabilitate.
Haiku siberian
