A fost odată la marginea unei păduri, un bordei în care trăia o femeie săracă, ce avea doi copii, un băiat și o fată.
Pe fată o chema Sprinteoara, iar pe băiat Mugurel.
Alunul își lepădă pe dată toate frunzele galbene, înmuguri, dădu frunze noi și înflori.
Poate fi de folos în drumul tău ... Cu nuielușa aceasta, de vei atinge copacii uscați, vor înflori pe dată și vor lega rod.
Și a mers Sprinteoara, și a mers, zi de vară până în seară și abia intr-un târziu, se așeză pe o piatră să se odihnească.
Uriaşul lovea în pietre de săreau mii de scântei şi se văicăreau: „Dac-ar fi cineva să-mi scoată blestemata de viespe din ochi, i-aş dărui orice mi-ar cere.
