cine ma poate ajuta cu rezumatul textului de mai jos ?
DOUĂ PRIETENE

Într-un sat pe malul Nigerului, trăiau odată două prietene, Dola şi Babi.. După nuntă,

Dola curăţă o fîşie de pămînt în faţa casei şi sădi acolo o nucă de Kola. Cu mare grijă ea

veghea ca să nu i se întîmple nimic rău copacului.

Dar într-una din seri găsi arborele fără frunze şi strivit de vitele din sat. Dola

plîngea amarnic şi Babi simţi nevoia s-o ajute.

- Ia gîtul acesta al ulciorului pe care l-am spart mai deunăzi şi pune-l în jurul

copacului. Ocrotite de el, frunzele o să crească şi mai frumoase.

Nimeni nu putea şti ce se poate întîmpla mai departe!

Copacul crescu repede. Cînd Dola aştepta, nerăbdătoare, al patrulea rod, Babi îi

spune:

- Dola, înapoiază-mi gîtul ulciorului pe care ţi l-am dat.

- Nu pot să şi-l dau decît dacă-l sparg, căci pomul meu a crescut şi nu-i cu

putinţă să-l scot de pe tulpină.

- Aşa ţi l-am dat eu, spart? Mie-mi trebuie gîtul ulciorului întreg, fără nici o

spărtură. Treaba ta cum ai s-o scoţi la capăt.

Văzînd că degeaba încearcă s-o convingă singură, Dola se plînse starostelui.

Sub bătrînul palmier, unde se ţinea sfatul, se adunase lume multă. Dola povesti

bătrînului staroste totul. Acesta o povăţui pe Babi să-şi schimbe gîndul:

- Altă cale să-ţi capeţi bunul nu-i, decît dacă se doboară arborele. Nu-i păcat de

el? Gîndeşte-te şi tu: să-l tai pentru un gît de ulcior, pe care tu singură i l-ai

dat, fără ca ea să ţi-l ceară? Treabă-i asta?...

- Mie nu-mi pasă de nimic, răspunse tăios Babi. Să facă Dola ce-o şti, numai să

am înapoi, nevătămat, lucrul meu.

Văzîndu-i îndîrjirea, starostele hotărî ca Dola să doboare copacul.

Vremea trecu şi se părea că Dola şi Babi erau prietene ca altădată.

Babi avu o fetiţă şi toţi erau bucuroşi. Dola dădu fetiţei, ca podoabă pentru gît,

un inel de aramă turnat dintr-o singură bucată şi lucrat cu măiestrie.

În ziua în care fetiţa împlini zece ani, Dola spuse pe neaşteptate prietenei sale:

- Babi, înapoiază-mi inelul de aramă care înconjoară gîtul fiicei tale. Dar bagă de

seamă, să mi-l dai întreg, fără cea mai mică zgărietură.

- Dar nu-i cu putinţă să ţi-l dau, decît dacă aş tăia capul copilei, îi răspunse Babi

înfiorîndu-se. Fata a crescut, inelul nu-i mai iese pe cap. Să-mi ucid copilul pentru atîta

lucru? Se plîngea ea.

- Nu-i treaba mea. Eu vreau bunul meu şi nimic altceva!
Ajunseră la judecată. Dola aminti starostelui întîmplarea ei cu arborele de Kola.

Acesta o ascultă şi socoti îndreptăţită cererea ei de a-şi căpăta inelul.

... Se apropia clipa pentru îndeplinirea hotărîrii. Întreg satul se adună cutremurat

de soarta copilei. Cînd sosi, însoţindu-şi fiica, Babi se clătină pe picioare ca un om lovit

de moarte, atît îi era de cumplită durerea.

Gîdele tocmai ridică securea, cînd se auzi glasul Dolei:

- Opreşte! Nu-mi mai trebuie inelul! Să rămînă în viaţă copila! Cu ani în urmă,

mama ei a săvîrşit o greşală amarnică împotriva mea, călcînd în picioare nu numai

prietenia, dar şi omenia. Mînată de răzbunare, puteam uşor să-i întorc răul făcut de

printr-unul şi mai mare. Dar eu n-am vrut asta. Am dorit să vă arăt ce nenorocire se

poate întîmpla dacă te laşi dus de invidie. Bucuria altuia să sădească întotdeauna în

sufletul vostru bucurie şi lumină, nu invidie şi întuneric...

- Apoi Dola se îndreptă spre casă, petrecută de privirile prietenoase şi

recunoscătoare ale întregii adunări.

- De atunci, Babi şi Dola trăiră mai departe, într-o adevărată prietenie şi

preţuire..
Dau coroana!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!​