E dimineață. Un albastru pal acoperă cerul…,
ce pare mult mai de sus,
mult mai de departe.
Toamna se-ntinde miraculos,
în dansul lin, tăcut,
al culorilor tandre și triste.
Soarele,
un pic mai gălbui,
coboară încă spre sufletele terestre
cu strălucirea razele calde…,
într-o sublimă nesfârșită blândețe.
Timpul trece,
trece la fel de repede ca și altă dată,
ca și în altă frântură de viață,
prins hai-hui în jocul amintirilor de mai ieri.
