La moartea părintelui ei, bunului Petru Rareş, care — zice hronica — cu multă jale şi mâhniciune a tuturor s-au îngropat în sf. monastirea Probota, zidită de el, Ruxanda rămăsese în fragedă vârstă, sub tuturatul a doi fraţi mai mari, Iliaş şi Ştefan. Iliaş, urmînd în tronul părintelui său, după o scurtă şi desfrânată domnie, se duce la Constantinopol, unde îmbrăţoşă mahometismul şi în locul lui se sui pe tron Ştefan. Acesta fu mai rău decât fratele său; începu a sili pre străini şi pre catolici a-şi lepăda relegea, şi multe familii bogate ce se locuiseră în ţară pribegiră din pricina aceasta, aducând sărăcie pământului şi cădere negoţului. Boierii care, cei mai mulţi, era încuscriţi cu polonii şi cu ungurii, se supărară, şi corăspunzându-se cu boierii pribegi, hotărâră pieirea lui. Poate ar fi mai întârziat a-şi pune în lucrare planul, dacă desfrânarea lui nu l-ar fi grăbit. „Nu hălăduia de răul lui nici o jupâneasă, dacă era frumoasă,“, zice hronicarul în naivitatea sa. Într-o zi, când se afla la Ţuţora, nemaiaşteptând sosirea boierilor pribegi, boierii ce erau cu dânsul, ca să nu-l scape, au tăiat frânghiile cortului sub carele el şedea şi, dând năvală, l-au ucis.
--extrage o idee importanta din textul dat!!