În pădure animalele îşi adună provizii ca pentru război. Norii plâng, iar lăcrimirile lor alunecă fară a se grăbi pe fereasteă. Copacii se dezbracă formând jos un covor multicolor. Ea e cea mai rodnică fiică a bătrânului an, a sosit cu caleașca-i aurită. Se știe că pe lângă dărnicia ce o caracterizează, este și cea mai capricioasă dintre cele patru surori. Mereu e grăbită să curme liniștea și strălucirea zilelor liniștite de vară. Ca în fiecare an, fără să anunțe pe cineva, s-a pornit să cutreiere lumea și să o preschimbe după bunul său plac. Ca orice regină și toamna are nu doar capricii, ci și iubire față de supuși. Prin toate locurile prin care călătorește, împrăștie iubire și rodnicie fără seamăn. Sub atingerea ei fermecată, fructele zemoase din livezi se împlinesc și primesc dulceață, iar strugurii bucălați din podgorii devin ispititori și ard de nerăbdare să fie culeși. Nici grădinile nu scapă de mângâierile magice ale toamnei. În urma preumblărilor ei, legumele se coc, devin apetisante și-și așteaptă drumul spre cămările gospodarilor harnici.
