Vine Majestatea Sa,
Toamna dură, aurie
Şi-şi aşterne răcoroasa
De frunzişuri puzderie.
O domniță de aramă,
Cu o rochie brun carmin
Şi de chihlimbar năframă,
Schimbă totul de-i senin.
Cu suspinul ei cel aspru
Curmă tot în a sa cale,
După obiceiul sacru
N-are milă de petale.
După multele fatale
Ea şopteşte încetişor,
"Dormiți, pomi, dormiți petale,
Frigul e necruțător..."
