Răspuns:
Julieta se iveste la o fereastra de sus.)
Dar ce lumină-acolo-n geam rasare ?
Sunt zorii, da, si Julieta-i soare !
Te-nalţă, soare, si răpune luna
Pizmasa, care-i lâncedă de ciudă
Că tu, fecioara ei, o-ntreci în nuri:
N-o mai sluji, de vreme ce-i pizmasă;
Verzui si stins e straiu-i de vestală,
Şi-l poartă doar nătângii; tu, aruncă-l.
E ea, domniţa mea, iubirea mea !
O, dac-ar sti că este !
Vorbeste, totusi fără glas: ce dacă-i
Cuvântă ochii, eu le voi răspunde.
Dar prea cutez, ea nu-mi vorbeste mie.
Doi astri de pe cer, din cei mai limpezi,
Chemaţi aiurea, roagă ochii ei
Să scapere-n tării pân´s-or întoarce.
Pe boltă-s ochii-i ? Stelele-s la ea?
Nu, astrii s-ar sfii de strălucirea-i
Ca un opaiţ ziua ! Ei văzduhul
Atât l-ar lumina încât, uitând
Că-i noapte, păsări s-or porni cântând.
Obrazul, vezi, si-l sprijină în mână…
O, cum de nu-s pe mâna ei manusă,
Să-i mângâi eu obrazul !
JULIETA: Ah !
ROMEO: Cuvântă:
O, mai cuvântă, îngere! Caci tu
Esti slava astei nopti, plutind de-asupra-mi
Precum un crainic aripat din cer
Spre care lumea ochii mari deschide,
Cu capul dat pe spate, aţintindu-l
Cum trece călărind trândavii nori,
Si pâna-n miezul bolţii lopateaza.
JULIETA: Romeo, ah! De ce esti tu Romeo?
Te leapădă de nume si de tată.
De ce nu te-nduri, iubire jură-mi doar
Şi-am să mă rup de-ai mei, de Capuleţi.
ROMEO (aparte):
Să mai ascult, sau să-i răspund acum ?
JULIETA: Doar numele ce-l porţi îmi e dusman.
Şi chiar de n-ai fi Montague, tu esti
Tot tu. Ce-nseamnă Montague? Nici braţ.
Nici mână, nici picior, nici chip, nici altă
Bucată dintr-un om. Alt nume ia-ţi !
Ce-i numele ? Ce noi numim răsuri
Tot dulce-ar miresma, oricum le-am zice;
La fel și el; de nu-l mai chem Romeo,
Tot fără de cusur si drag ramâne
Şi-atunci, Romeo, leapădă-al tău nume
Căci nu-i crâmpei din tine, si în schimb
Pe mine ia-mă toată.
ROMEO: Fac cum spui:
“Iubite” zi-mi, si mă botez din nou;
Şi nu mai voi în veci să fiu Romeo.
JULIETA: Ce om esti tu, ce-ascuns în manta noptii
Dă buzna-n taina mea astfel ?
ROMEO: Pe nume
Nici eu nu stiu a-ţi spune cine sunt:
Urăsc, o înger, numele ce-l port
Fiindcă ţi-i vrăjmas; de l-aș avea
Pe o hârtie scris, bucăţi l-as face.
JULIETA: Nici n-am sorbit o sută de cuvinte
Din gura ta, si glasul ţi-l cunosc:
Nu esti Romeo, nu esti Montague?
ROMEO: Niciunul, preafrumoaso, de-i urăsti.
JULIETA: Cum ai pătruns aici, să-mi spui. De ce?
Zid nalt livada are, greu să-l sari,
Şi locu-nseamnă moarte pentru tine
De te-ar găsi vreun consângean de-al meu.
ROMEO: Pe-a dragostei aripi sărit-am zidul,
Căci nu-i în calea dragostei zăgaz:
Ea tot ce poate face se-ncumetă,
Deci nu-mi sunt stavili consângenii tăi.
Julieta: De te-ar zări cumva, te-ar si ucide.
ROMEO: Tu ai în ochi mai grele, vai, primejdii
Cât douăzeci de spade de-ale lor.
Priveste-mă duios si sunt păzit.
JULIETA: Cu nici un preţ n-aș vrea să fii văzut.
ROMEO: De ochii lor m-ascund sub manta noptii;
Şi prins m-as da, de-as sti ca nu ţi-s drag:
Să-mi curme viaţa ura lor mai bine,
Decât, far´de iubirea-ţi, moarte-nceată.
JULIETA: Au cine te-a-ndrumat s-ajungi aici ?
ROMEO: Iubirea m-a-mboldit întâi să caut;
Ea datu-mi-a povaţă, eu ochi i-am dat.
Cârmaci nu sunt; dar chiar de-ai fi departe
Cât ţărmu-acela fără de sfârsit
Scăldat de marea cea mai depărtată,
Pornire-aș să găsesc asa comoară.
JULIETA: De nu mi-ar pune noaptea văl pe faţă,
Obrazu-mi fecioreste-ar rumeni
De cele ce ţi-am spus în noaptea asta,
Mult, mult aș vrea sa fiu cuviincioasă,
Să-ntorc ce-am zis: adio, cuviinţă!
Mă îndragesti? Vei spune “da”, stiu bine,
Şi-am să te cred: dar dacă juri, poţi face
Strâmb jurământ; de calpii-ndrăgostiţi,
Se spune, Zeus râde. O, Romeo,
Iubite, de iubesti, s-o spui cinstit:
Ci pradă lesne prinsă de mă crezi,
Mă-ncrunt si rea mă fac, ne-nduplecată,
Ca tu să mă câstigi; alminteri nu !
Sunt, chipes Montague, prea-ndragostită
Şi poate usurică mă socoţi;
Dar, crede, mai statornică voi fi
Decât sireata ce se-arată dârză.
Mai dârză, stiu, se cuvenea să fiu,
Dar ce-auzisi, cât nu stiam c-asculţi,
E dragostea-mi curată. Deci să-mi ierţi,
N-a fost doar toana unui dor fugar,
Destăinuit, asa, de bezna noptii.
ROMEO: Domniţă, jur pe luna care ninge
Polei de-argint pe pomii toţi din preajmă…
JULIETA: O, nu jura pe luna; luna-si schimbă
Rotundul chip în fiecare lună
Şi nu te vreau ca ea de nestatornic.
ROMEO: Pe ce să-ţi jur ?
JULIETA: Să nu te juri deloc;
Sau, dacă vrei, pe dulcea ta faptură –
Pe zeul păgâniei mele jură
Şi-am să te cred.
Explicație:
poti sa scri cat vrei draga dar trebuia sa o continuing pe toata tu esti Julieta
