Satul meu
Într-o zi ca oarecare, am ieșit cu prietenii mei la o plimbare prin sat. În acest sat, casele sunt pustii, oamenii tineri au plecat la orașe, sau sunt plecat peste hotare. Ce a mai rămas în acest sat este ciripitul pasarelelor. Mai sunt oameni care traiesc în acest sat, dar majoritatea sunt vârstnici.
Prietenii cu care eu trebuia sa ies, se aflau în vacanta mare, în vacanță pentru o săptămână la bunicii lor. Prietenii mei se numește Teo, Marius, și Gabriela. Și sunt pasionați de Matematică toți trei. Pe ulitile satului, privind casele pustii Marius vede un cățeluș care ia ieșit în cale. El s-a dus și la mângâiat iar acesta nu sa mai dezlipit din bratele lui, a fost iubire la prima vedere. Imediat ia pus și nume Azorel. Nu avea mai mult de 2 luni, și Marius a decis să mergem la veterinar în comuna la o distanta de 6 km. Toți pe biciclete și cu cățelușul, ne indreptam către dl vet. Acolo ajunși, domnul dl doctor la deparazitat intern și extern și ia facut și schema de vaccinare. Între timp, sa dus la un magazin și ia cumpărat bobite, lesă și un castronel pentru apică și mâncărică.
A trecut mai bine de 6 luni, iar Marius și Azorel au devenit prieteni pe veșnicie, iar Marius are foarte mare grija de acesta.
