Târându-și, o omidă, prelungu-i trup cu păr Pe craca fără frunze a unui jalnic măr, Se pomeni oprită de-un fluture nervos: - „Să nu-ndrăznești, urâto, să-ți duci trupul bălos Până aici la mine, căci o vei încurca! Mă mir și-acum că Cerul, în direptatea Sa, Vă lasă încă-n viață tot neamul hăbăuc! Coboară, deci, de nu vrei în pumni să te apuc!”
După o săptămână, omida deveni Un fluture femelă cum rar mai poți găsi. Zburând din floare-n floare, se întâlni deodat’ Cu cel ce o jignise (acum, mai grizonat). - „Frumoasa mea, hai spune-mi, te-am cunoscut cumva? Căci ochii-ți, doi luceferi, parcă îmi spun ceva... Oh!... Simt față de tine un dor de ne-nțeles Și-as vrea, de-ți face cinste, să fiu al tau ales! Îți jur că-ți va fi bine căci eu sunt bun, cinstit Si permanent în viață iubirii i-am slujit!...” - „Destul!... spuse femela, fiindcă te știu demult Și vocea-ți prefăcută nu vreau s-o mai ascult. Deși spui că o viață iubirii i-ai slujit, Eu m-am convins că nu esti decât un ipocrit!”
De nu vrei ca în viață să-ți fie rău, ci bine, Nu-ți arunca dispretul pe cel ce nu-i ca tine! Chiar dacă el îți pare ca prost, urât, mișel, Gândește-te c-odată ai fost exact la fel!
Extrage, din text, câte un cuvânt/grup de cuvinte care să indice timpul și spațiul VĂ ROG RAPID .
