Târându-și, o omidă, prelungu-i trup cu păr Pe craca fără frunze a unui jalnic măr, Se pomeni oprită de-un fluture nervos: - „Să nu-ndrăznești, urâto, să-ți duci trupul bălos Până aici la mine, căci o vei încurca! Mă mir și-acum că Cerul, în direptatea Sa, Vă lasă încă-n viață tot neamul hăbăuc! Coboară, deci, de nu vrei în pumni să te apuc!”
