Pe-un ses intins si galben, sub arsita de soare, Cinci sute pluguri ara pamantul telinos, Si domnul Stefan insusi, cu fruntea in sudoare, Asista pe-un cal negru, sub un stejar frunzos. Opt mii de lesi de oaste, legati, cu frau-n gura, In loc de boi, la juguri se opintesc tragand; Ei trag mereu, si fierul greu musca-n batatura, Si unii gem, si altii cad pe genunchi plangand! Dar biciul ii loveste si lancele-i impung Se scoala-n branci si iarasi trag brazde pe pamant! Multi dintre ei, sarmanii! in capat nu ajung
Si chiar in a lor brazde gasesc al lor mormant!
Romanii cu glas aprig indeamna ca sa-ntinda, Strigand: Hais, ta, litfene; hais, ta, haram de plug! Tu-mi pregatisei jugul, eu mi te-am pus in jug. Hais, ta! Apoi din urma arunca-n brazde ghinda. Iar Stefan la tovarasi le zice cu glas tare: Asa scrie romanul a sale fapte mari, Cu fieru-n brazda neagra! Romanul astazi are Pamantul sau drept carte si pluguri carturari. Aici pe unde astazi e numai camp, otava, Umbri-se-vor urmasii sub Rosia Dumbrava!
