Răspuns :
corina
In contrast cu Stefan Valeriu, refuzand circumstantele si mecanismul realitatii care il sufoca unsprezece luni pe an, Corina apare la inceputul piesei ca om al convenientelor, vacanta nefiind pentru ea un alt-ceva, o alta lume, ci, deocamdata, o fireasca prelungire a activitatii cotidiene. Oricum, la inceputul piesei ea este surprinsa ca om al realitatii imediate, o fiinta lucida care considera, ca si ceilalti de altfel, ca vacanta nu este decat o continuare normala a lumii din care ea vine. Este explicabila in felul acesta "revolta" Corinei fata de tulburarea realitatii de la pensiunea Weber: ea nu concepe spatiul in izolarea lui si reclama in mod special lipsa legaturilor si a continuitatii. Lui Stefan Valeriu ii pretinde acea politete care exprima in fond un anumit tip de relatie intre indivizi, supusi unui cod ce nu tine de legaturile de profunzime.
in actul al II-Iea, Corina nu mai este cea hotarata sa repare aparatul de radio si, implicit, sa refaca legaturile cu lumea problemelor zilnice (in primul act, fata ii spunea hotarata lui Stefan Valeriu, referindu-se la aparatul de radio: "Si eu am sa-l repar din nou"). O gasim alaturi de ceilalti pe vaporul capitanului Bogoiu, creatie a imaginatiei si sugestie a ruperii de tarmuri si de limite. Schimbarea de atitudine a personajului este absolut explicabila prin faptul ca a gasit o modalitate de a evada, pe care fondul sau de simplitate nu o banuia posibila. "Contaminata" de Stefan Valeriu, Corina traieste visul ca pe o realitate, incercand, constient, sa se convinga de faptul ca aceasta poate fi unica: "CORINA: Suntem pe mare. Nu stiu pe ce mare. Spune dumneata una. Alege-o dumneata. Suntem in larg. Nimeni nu vine, nimeni nu pleaca". Ea pare de altfel cea mai hotarata sa apere cu orice pret jocul in care cei doi, unul cu altul, in spatiul izolat reusesc sa comunice fiind in aceeasi situatie.
In acest caz, amintim cuvintele pe care ea le adreseaza celor doi intrusi: "E un joc pe care n-o sa-l stiti niciodata sa-l jucati. Pentru ca voi veniti direct de la Bucuresti, in timp ce noi noi picam putin din luna". Daca vaporul Iui Bogoiu este spatiul unde se consuma o experienta esentiala pentru personaje (Corina ii spune lui Bogoiu ca pe vaporul lui s-a intamplat un lucru "mai serios decat credeam la inceput"), Corina traieste dramatic iesirea din iluzie, mai ales ca aceasta a constituit un reper in existenta ei.
Desi se intoarce inevitabil la realitate, personajul va fi indiscutabil altul, purificat printr-o experienta a imaginatiei si a visului, care va impune o alta atitudine fata de universul domestic in care traieste. Corina este definitiv cucerita de iluzia jocului si primeste o indiscutabila putere fiindca a inteles ca mai exista ceva, vis, joc, imaginatie, in fata caruia suprematia cotidianului paleste: "CORINA: Va fi de ajuns sa inchid ochii, pentru ca sa revin. Si tu vei fi mereu aici, pe terasa, la locul tau pe sezlong, cu cartea in mana".