Au trecut 100 de ani si, intr-o zi, un print tanar a iesit la vanatoare in apropierea palatului. Cand a observat un turn in padurea deasa, el a devenit curios si a vrut sa afle al cui este palatul. Dar nimeni nu stia sa-i spuna.
Unii afirmau ca ar fi locuit de vrajitoare, iar altii spuneau ca acolo ar sta un urias rau care-i mananca pe oameni.
La un moment dat un om foarte batran care traia in padure, s-a apropiat de print si i-a spus :
- Am auzit de la bunicul meu ca in cea mai frumoasa camera a castelului doarme o printesa foarte frumoasa. Ea a fost blestemata de o zana rea, doarme de 100 de ani si poate fi trezita doar de sarutul unui print.
Din acest moment, printul nu s-a putut gandi la altceva decat la modul in care ar putea ajunge la printesa.
Dar cum oare sa treaca de zidurile acelea acoperite de vegetatia abundenta ? Apropiindu-se de castel, a observat ca tufisurile si copacii se desfac in fata lui si se inchid din nou in urma lui, izolandu-l de oamenii care il insoteau.
Era deci singur in aceasta lume ciudata, linistita, auzind doar latratul cainilor ramasi dupa tufe.
Inauntru nu semisca nici o frunza. In castel, oriunde se uita, vedea oameni si animale dormind. Dupa ce a trecut de paznicii adormiti si a luat la rand camerele, a gasit-o pe printesa care parea sa aiba 16 ani.
Inima printului a fost imediat cucerita de frumusetea fetei, asa ca s–a apropiat de ea si a sarutat-o.
Blestemul a fost astfel dezlegat si tot palatul s-a trezit la viata.
