Răspuns:
(P.S. ti am zis la urma de tot ca stiu ca nu citesti ce am scris)
unealtă–secera, care devine, în epoca spice, în mănunchi sau desprinse, se raportează la acelaşi moment – sfârşitul secerişului – şi urmăresc acelaşi scop -asigurarea recoltei viitoare. Sunt, deci, două înfăţişări ale aceleiaşi practici, aparţinând unor arii culturale deosebite. Ele se ridică şi ţin de două sisteme de dezvoltare socială. Cununa, atât ca obiect ritual, cât şi ca ansamblu ceremonial, înfăţişează evoluţii particulare într-o zonă de cultură populară unitară. Forma „mănunchi” e logic anterioară formei „cunună”. Ea e o formă mai simplă, inclusă în categoria formelor posibile logic. Cununa presupune mai multe mănunchiuri, un ansamblu orânduit (circular, sferic, sau în formă de cruce). Mănunchiul de fire împletit în zona Munteniei, Olteniei şi Moldovei are două trepte logic succesive: mănunchiul lăsat în mijlocul sau marginea holdei şi mănunchiul adus acasă şi păstrat.
Ceea ce ne interesează pe noi este multitudinea de forme descoperite pe arealul geografic al ţării şi în Basarabia, şi vrem să însemnăm că toate formele merg în aceeaşi direcţie. Se acordă însemnătate ultimelor spice de grâu, acestea se păstrează până la etapa semănatului, sau aduse acasă până în anul următor, căutând să se asigure continuitatea grâului în casă sau pe ogor. Avem aici păstrarea materială a unei mici porţiuni pentru un întreg – a celei din urmă porţiuni a lui, care dobândeşte valoare simbolică, dar nu simplu, figurativ, ci real; concentrează, adică, în sine – pentru modul de judecată care stă la baza acestei practici -viaţa şi puterea întregului rod. Esenţa este în toate aceste cazuri preocuparea omului de a păstra pentru el, pentru casă sau pentru ogor sămânţa lucrurilor pe care le întrebuinţează sau le dă.
Ultima parte a holdei închide un ciclu de viaţă al recoltei. Se concretizează în ea puterea de rod a ogorului şi a grâului, putere care a părăsit recolta secerată şi apoi treierată. Holda care creşte, ca şi ogorul din care creşte, sunt dăruite – la acest nivel de gândire – cu o viaţă proprie, cu o putere care le susţine şi care duce spicele la maturitate. Această putere -concept magic de o mare valoare în gândirea poporului român – este concepută ca o existenţă difuză în întreaga recoltă şi în ţarina cultivată.
Momentul în care recolta este luată şi pământul rămâne gol (ca şi mort), este marele moment de criză al acestuia. Grija şi teama plugarului ca viaţa şi puterea de rod a ogorului să nu se piardă şi ea, subliniază însemnătatea practicilor care încadrează ritual secerişul. Ultimele spice ale holdei slujesc acestei puteri de rod şi deţin cheia fertilităţii câmpurilor.
Când mănunchiul de spice, în loc să fie lăsat pe ogor, unde probabil era adeseori primejduit de păsări şi vite, a fost luat acasă şi păstrat cu sfinţenie de gospodarul care gândea că poate să-şi împărtăşească şi gospodăria de puterea binefăcătoare şi dătătoare de rod închisă în mănunchi – acelaşi ciclu de precauţiuni rămâne să sublinieze practica. Spicele de grâu din mănunchi, dacă nu ele în întregime, boabele de grâu din acestea, vin să se adauge seminţelor de grâu toamna sau primăvara (în cazul semănăturilor de primăvară), şi astfel să le comunice puterea rodului care rezidă în ele. Există obiceiul de a împlanta toamna, la capătul ogorului, după ce însămânţarea s-a terminat, cununa de grâu adusă în ceremonia încheierii secerişului.
Explicație:
din asta rezultă ca RITUALUL SE NUMEȘTE AGRICULTURA SLOBODĂ
