Elev de Mircea Sintimbreanu Intr-una din zilele vacanţei de primăvară vizitasem muzeul de istorie La ieşire, pregătindu-mă să-mi notez impresiile, rasfoiam fará graba carica innegrită cu mii de semnături, când deodată, privirea imi fu atrasa de două şiruri de nişte semnături. O filă ca toate celelalte. Si cu toate acestea, din file. Era o flă obişnuită, cu câteva rânduri scrise sus, urmate cu linii apasate, a autor de putin inclinat, ca și cum omul ar fi scris nu pe masa, ci pe o spinare repet, nu-mi puteam lua ochii de la scrisul acela prelung, , , Recreatia fara incovoiată, sau de la distanță, îmbulzit... Şi scrisul acela îmi era cunoscut. Il mai vazusem undeva, cândva, de zeci, de sute de ori, mi-era la fel de cunoscut ca propriul meu scris. Intâlnirea neaşteptată cu el imi dădea sentimentul ca aproape, în preajmă, aşteptând să-l recunosc, cineva familiar şi drag mă privește din spate. M-am intors. Nu era nimeni... Doar prin săli, păşind sfios, aproape pe vârfuri, zeci de copii în grupuri, și printre ei însoțitorii, unii vârstnici, cu părul nins - învătătorii. Atunci, deodată, fulgerător, cu o bucurie de nestăpânit, mi-am amintit... El era! Era scrisul lui! Si la sfârșitul şirului de nume zării iscălitura cu aceleasi litere prelungi și apăsate: „Învăţătorul Dumitru Mironescu". Fostul meu învățător! Intrase în clasa noastră în toamna lui 1945. Cu o manta pe umeri, înalt, voinic, dar palid şi slăbit, cu ochii arzători sub fruntea mare, ca după o boală. S-a oprit întâi cu fața la tablă. Scrisesem, ca de obicei, pe „răii clasei" iar scrisul, lăbărțat și cu greşeli, umpluse toată tabla: ,,Anastase şa vărsat cernla pe banica. Ispas face pe copii să rida și polecreste. Ge. Flore-a deschide geamul si se face crt. (corent.... A citit până jos, apoi a clătinat din cap și s-a întors spre clasă: -Cine a scris? a întrebat cu voce blândă, dar slabă, de-abia auzită. împărțiți textul în fragmente vă rog e urget!!!! :
