B. Formulează ideea principală corespunzătoare celui de-al doilea
paragraf al textului și o idee Tocmai mă întorsesem de la școală. Fusese o zi cu adevărat o-ri-bi-lă.

Directorul mă chemase să mă certe pentru a doua oară în ultima

săptămână. Era un tip masiv, cărunt, încruntat mai tot timpul, pe care

elevii mai mari îl porecliseră Mustață, pentru că avea o mustață neagră

de care era nespus de mândru și care-i tremura foarte comic atunci când

se enerva. Iar când venea vorba de mine se cam enerva.

Se zvonea că niciodată nu fusese văzut zâmbind, ceea ce trebuie să fi

fost o exagerare – e imposibil să-ți privești dimineața în oglindă mutra

aia caraghioasă și să nu pufnești în râs.

De data asta provocasem fără să vreau o mică explozie în laboratorul

de chimie. În urma incidentului, câțiva dintre colegii mei se aleseseră cu

hainele zdrențuite și cu fețele înnegrite. Erau atât de nostimi! Și dacă nu

i-aș fi spus de la bun început profului că am două mâini stângi... Păi cine

l-a pus să mă lase nesupravegheată în preajma unor substanțe extrem de

inflamabile?! Sau a obiectelor tăioase de tot felul! În mod evident, nu

cunoștea teoria Manualului după care să-ți trăiești viața (răbdare,

ajungem și acolo). A urmat prelegerea de rigoare, în biroul directorului,

apoi obișnuita amenințare cu suspendarea. [...]

Așadar am deschis ușa. Și am dat s-o închid imediat la loc, ăsta fiind

cel mai puțin violent dintre lucrurile pe care-mi doream din tot sufletul

să le fac. Dar ceva m-a oprit.

Persoana care mă sunase era slăbuță, înaltă, avea undeva până la

treizeci-patruzeci de ani, mâini și picioare lungi și subțiri și niciun semn

particular frapant. Dar ultimul lucru pe care puteai să-l fac asociată acesteia.​