Odată, foarte demult, într-un sat trăia un bătrîn numit Moş Stan. Era bătrîn, dar părea fericit, avea o casă şi o grădină minunată. Moşul nu lucra niciodată, nu făcea nimic; sta, se plimba sau dormea. Într-o zi de vară au venit la el băieții vecinilor, Ion şi Vlad, i-a trimis mama după cîteva fire de mentă. - Luați cît vreți, zise moşul, fără a se uita la copii. Căutînd prin grădină, băieții au observat că Moş Stan se învîrtea pe lîngă un trandafir alb, de o frumuseţe rară. După ce au plecat băieţii, moşul se întoarse la frumosul trandafir: - Vai, te-au văzut, scumpa mea floare, ce păcat, dar dacă te vor fura? - Nu, răspunse trandafirul supărat. Eu singur am să plec de la tine, pentru că eu îți fac tot binele. Fără mine ai fi sărac, ai fi nenorocit; eu îți dau bogăție, fericire, sănătate, cu condiția să fii bun, blînd, să cresc în grădina ta şi să mă uzi de douăsprezece ori pe zi. Tu nu împlineşti nici una din aceste condiții. O să plec şi o să te las singur...
