Legile belagine au ajuns a fi cunoscute pe o mare parte continentului european. Acest lucru este posibil datorită triburilor ce au avut contact cu locuitorii spaţiului carpato-danubiano-pontic ce au locuit aici dar au migrat ulterior. Un exemplu grăitor ȋn acest sens, este reprezentat de turdetani. După particularităţi, turdetanii vin din răsăritul Europei, urme vechi se găsesc pe actualul teritoriu al României şi Ungariei (Panonia). Despre ei, Strabon (Cartea III 1.6 ), afirmă că sunt cei mai ȋnvăţaţi locuitori ai peninsulei Hispanice. Au propria gramatică, ȋşi au descrise tradiţiile şi istoria, au poeme şi legi scrise ȋn versuri, după cum ei afirmă, vechi de peste 6000 de ani.Vechimea exactă a legilor nu se cunoaşte dar se aproximează a avea circa 8000 de ani. Ȋn desluşirea tainei lor, există două puncte de referinţă. Acestea se traducel Smerit). Denumirea legilor ne este arătată ȋn lucrarea Getica a lui Iordanes (Leges Belagines) ceea ce indică (sau confirmă dacă mai era cazul) locul unde au apărut. Dionisie Exigul, dac de origine şi născut ȋn Dobrogea, cunoştea aceste legi de la strămoşii lui, legile erau respectate ȋntocmai şi transmise prin viu grai din generaţie ȋn generaţie. Datorită faptului că era mai mut decât un simplu ştiutor de carte, are ideea de a găși trebuinţă acestor ȋnvăţături. Adaugând la ele unele tradiţii orale, a “format un corpus de legi pe care le-a şi comentat și care s-au impus printre credincioşi şi printre slujitorii preoţi”. “Creaţia” lui Dionisie a fost păstrată peste veacuri şi este cunoscută ȋn Banat cu denumirea de Jus Walachie, ȋn Moldova, Valhia şi Transilvania cu denumirea de Jus Walachie sau Jus et Consuetudo. Răspândirea scrierii ajunge până ȋn Polonia (JusValachorum) şi Ungaria (Valachorum Lex et Consuetudo sau Mos Valachorum).
După anul 106 când statul dac dispare, dacii liberi aflaţi (sau retraşi) ȋn munţi se regrupează ȋntr-o nouă formă de organizare, formă ce va sta la baza organizării cnezatelor şi voievodatelor de mai târziu şi care se numeşte obşte. Legea după care se ghidau conducătorii obştilor erau denumită Legea Obiceiului Pământului – una şi aceaşi cu Belaginele. După acest “codex” se ghidau şi dacii ce se aflau sub guvernarea directă a romanilor, ca dovadă putem vorbi despre răscoala lor din anul 117 d.Hr când au cerut a fi lăsaţi ȋn continuare a se gestiona după bunul lor plac.
Cei ce cunoşteau cu de-amănuntul legile transmise pe cale orală erau “Batrânii” sau “Moşii”- conducători ai obştei. Ȋn popor există expresia “a vinde moşi pe groşi” care ȋnseamnă a nu respecta adevărul sau dreptatea, a minţi (deţinut de ȋnțelepții comunităţii) iar de la cuvântul moş, prin derivare, apar alte cuvinte precum: moşie, moştenire, moştenitor, moşnean.
Las, ȋn loc de concluzie, spusele istoricului got Iordanes “Belaginele există şi astăzi” iar pe cei ce vor avea răbdarea necesară ȋi invit la lectura unei forme ”rotunjite” a ȋnvăţăturilor.
