PAŞA HASSAN
de George Coşbuc
text de baza terar
Pe vodă-l zăreşte călare trecand
Prin siruri, cu fulgeru-n mână.
in laturi s-azvarle multimea păgână.
Căci vodă o-mparte, cărare făcând,
Şi-n urmă-i se-ndeasă, cu vuiet curgând,
Ostirea romana
Hassan, de mirare, e negru-pământ,
Nu stie de-i vis, ori aleve-
El vede cum zboară flăcăll Sucevel,
El vede ghiaurul că-1 suflet de vânt
Şi-n fată-i puterile turcilor sunt
Tariile plevei.
Cu tropote roibii de spaimă pe mal
Rup fråiele-n zbucium şi saltă;
Turcimea-nvrăjbită se rupe dealaltă
nuSi cade-n mocirla, un val după val,
lar fulgerul Sinan, izbit de pe cal,
Se-nchină prin baltă.
Dar iată-l! E vadā, ghiaurul Mihai;
Aleargă năvala nebună.
împrăștie singur pe câți îi adună,
Cutreieră câmpul, tăind de pe cai
El vine spre pașă: e groază şi val,
Că vine furtună.
Hassan de sub poala pădurii acum
Lui Mihnea-i trimite-o poruncă:
în spatele-oștirii muntene s-aruncă
Urlând ianicerii, prin flinte si fum,
Dar pasa rămâne alături de drum
Departe pe luncă.
Mihai ji zăreşte şi-alege vreo doi,
Se-ntoarce si pleacă spre gloată,
Ca volbura toamnei se-nvârte el roată
Si intră-n urdie ca lupu-ntre oi,
Şi-o frange degrabă şi-o bate-napoi
Şi-o vántură toată
MANTIBI DEMTO​ Aș dori sentimentele transmise și modul de expunere