Asemeni Renașterii, Iluminismul a reprezentat un moment cheie în istoria universală, marcând secolele XVII-XVIII, perioadă cunoscută și sub numele de “Epoca Luminilor”. Într-o societate în care cunoașterea pe baza experiențelor proprii era o noutate, acest curent a căpătat o mare amploare, inovând toate palierele societăţii. Apărut ca o reacție împotriva barocului, curent cultural și artistic caracterizat de utilizarea temelor religioase în domenii precum filosofie, pictură, literatură etc., dar și ca dorință a răspândirii culturii, luminării în masă, noul curent de gândire venea și cu noi metode de organizare a societății. Potrivit acestuia, societatea trebuia clădită pe următoarele principii:libertate, fraternitate, guvern constituțional și separarea dintre stat si biserică.
Războiul de 30 de ani (1618-1648) a zdruncinat Europa pe toate planurile, însă după pacea de la Westfalia situaţia politică se remediază. Astfel, acest avânt intelectual înlocuieşte modelul societăţii în care cunoaşterea izvora din dogmele religioase, cu o societate a spiritului filosofic.
Marii gânditori francezi precum Montesquieu (1689-1755), şi Jean-Jacques Rousseau (1712-1778) au inovat sistemul politic. Montesquieu aduce în discuţie trei forme de guvernare:republici, monarhii şi despotismul. Doar acestea garantau respectarea principiului separării puterilor în stat, respectiv puterea executivă, puterea legislativă şi puterea judecătorească. Ca o completare, Jean-Jacques Rousseau prezintă in lucrarea sa „Contractul social” (1762), modelul statului de drept, bazat pe libera voinţă a cetăţenilor, exprimată prin legi.
Ca o concluzie, Epoca Luminilor s-a tradus print-o perioadă în care oameni având o raţiune „de nezdruncinat”, au căutat să descopere principii valabil universale care să guverneze umanitatea, natura și societatea, și să acționeze în baza acestora
