Explicație:
.
Din dulci amintiri, evoc o întâmplare care a reusit să mă fascineze şi care a contat enorm pentru mine, dar şi anumite impresii despre viaţă. Era o zi mirobolantă de toamnă, iar tata a decis să vizităm muntele Oas. Împreună cu dragii mei părinţi, am ajuns la poalele regatului muntos. Muntele vulcanic face parte din grupa de nord a Carpaţilor Orientali. Era un peisaj nemaipomenit care urma să mă înghită sau care voia să mă ajute să-i descifrez misterele care se ascundeau pe acolo.
Deodată, părinţii mei se simţeau obosiţi, iar eu eram curios să văd dacă aş fi putut să mă împrietenesc cu natura ce stăpânea acel tărâm, însă un lucru mi-a atras atenţia. Cum putea fi posibil aşa ceva?
Susurul apei ce străbătea un râu reuşise să mă atragă în mrejele sale, însă admiraţia pe care o aveam nu mă putea opri din loc. Cu cât mă apropiam de rău, cu atât mă simţeam mai straniu şi vedeam cum mă îndepărtez de cabana în care se aflau părinţii mei. O adiere a vântului mi-a mângâiat chipul zâmbitor şi m-a făcut să simţ un fior. Am început să alerg, nu mă puteam opri, abia respiram. Am fost oprit de către cineva. Capătul râului despărţea muntele în două tărâmuri, nicidecum, nu-şi avea sfârşitul într-un lac, vărsându-se pe versantul acestuia, aşa cum mi se scurgea mie pe obraz o lacrimă de emoţie. Privind mai atent la tărâmul din faţa mea, mi-am observant părinţii care mă strigau şi care-mi făceau semne ca să traversez. Eram derutat, confuz, abia auzeam câteva litere, iar imaginea lor era înceţoşată. Voiam să traversez, dar ceva mă ţinea în loc. Era copilăria, cu farmecul ei aparte, care mă ruga să nu o părăsesc. Dincolo ,,domnea’’ adolescenta, cu alte perspective şi impunea într-un mod obligatoriu, maturizarea. Trebuia să iau o decizie cât mai repede posibil. Nu ştiam ce să fac, nu voiam să-mi părăsesc lumea fascinantă a copilăriei, însă timpul nu putea să mă ţină în loc.
Deodată, am auzit un strigăt, era mama care dorea să mă trezesc din visare şi să mă îndrept către cabană, deoarece aveam de parcurs anumite itinerarii. Abia atunci mi-am dat seama că vântul a fost cel care m-a făcut să visez, să contemplez şi care mi-a anticipat destinul, anunţându-mă, într-un mod discret că voi ieşi din lumea copilăriei cât de curând.
A fost o zi minunată, petrecută la poalele munţilor, împreună cu minunata mea familie, o zi pe pe care nu o voi uita şi care m-a ajutat să înţeleg că orice clipă merită trăită la maximum, dar cu mare grijă.
