Citește cu atenţie următorul text:

Sufleţelul învaţă
de Mircea Sântimbreanu
Când Ionel se apucă de învăţat, toată lumea din jur păşeşte în vârful picioarelor. De fapt,
„toată lumea din jur” e numai bunica, măruntă, slabă şi puţin gârbovită. Mama e la serviciu.
Tatăl e plecat de vreo trei săptămâni în delegaţie.
Se-nţelege, bunicii nu-i vine prea uşor să calce în vârful picioarelor - are aproape
şaptezeci de ani. Ea ştie însă că târşitul papucilor îl enervează pe băiat. Şi doar sufleţelul învaţă.
„Lasă-l să înveţe... dragul de el! Ce silitor e! Cum vine de la şcoală se apucă de-nvăţat. Nici să
mănânce nu are răbdare. Dragul de el, mănâncă cu ochii pe carte... Şi când se-ncalţă e cu cartea
alături... Sărăcuţul, de-abia nimereşte copcile de la bocanci.” De aceea îl încalţă bunica, în timp
ce sufleţelul citeşte. Dacă s-a mai pomenit un băiat mai sârguincios?! Se spală cu cartea în
mână... Şi, culmea! îl persecută la şcoală. Cum poate să susţină dirigintele că nu învaţă deloc?
Uite-l chiar acum: stă cu picioarele pe perete - aşa învaţă el, micuţul - şi înghite carte după carte,
pagină după pagină. Pe alţi copii trebuie să-i împingi de la spate: „Învaţă, scrie, desenează, ai
terminat?” Cu Ionel nu s-a întâmplat niciodată aşa ceva. Conştiincios, mânca-l-ar bunica, şi cât
de mult învaţă!... Nu e de mirare că e cam nervos... Şi cum să nu fie nervos, când are atâta de
învăţat, şi dânsa, uite, chiar adineauri, a trântit lemnele la gura sobei. Erau cam grele, ce-i drept,
dar băiatul învaţă. Şi mai are bunica un cusur: uite, acum aduce o găleată cu apă... Doamne, cum
mai fâşâie papucii! Cum să nu se enerveze băiatul? E atât de afundat în carte...Dar n-are încotro.
Tot trebuie să-l deranjeze să cumpere pâine:
- Ionel... Ionel, sufleţelule...
- Ce vrei?
Drăguţul de el, nici când vorbeşti cu dânsul nu-şi desprinde ochii de pe carte!...
- Comoara lui bunica, nu te duci tu după pâine?
- Uff. Nu poate omul să citească un rând... trosc! lemnele... bang! găleata cu apă... pâinea!
Eu nu mănânc pâine. Du-te dumneata, dacă vrei pâine... Pe mine să mă lăsaţi în pace. Am de
învăţat... Dumneata nu vezi? Şi agită în faţa bunicii o cărţoaie cât toate zilele, îmbrăcată într-un
jurnal pe care scrie mare: „Istoria”. Bunica priveşte cu admiraţie cartea cea groasă şi îşi cere
iertare:
- Nu te enerva, scumpule, mă duc eu... Învaţă, învaţă... sufleţelule...
Când bunica se întoarce, băiatul e tot neclintit. Şi-a mutat doar picioarele de pe un perete
pe altul.
- Mânca-l-ar bunica, cum mai zboară paginile! A şi isprăvit-o...
- Dă-mi zoologia... E în ghiozdan... Îmbrăcată în albastru, mormăie Ionel.
Zoologia e ceva mai subţire. Ce noroc că au zoologie ! Tii, dacă i-ar fi cerut limba
română... două kilograme. Sau geografia...Săracul băiat... Iacă: au şi început să zboare paginile.
Şi profesorul de zoologie susţine că nu învaţă. El, care a fost premiant în fiecare an: dintr-a-ntâia
până-ntr-a patra... E drept că-n ultimul timp se cam lăsase pe tânjală... Dar acum?