Revelații este volumul al IV-lea din seria Assassin's Creed Întotdeauna tirania este mai bine organizată decât libertatea. Mai bătrân, mai înțelept și mai letal ca niciodată, Ezio Auditore pornește într-o ultimă călătorie în căutarea bibliotecii pierdute a lui Altair, care ascunde nu doar cunoștințe uitate, ci și un secret tulburător, care, ajuns în mâinile Templierilor, ar putea schimba destinul omenirii.
Pornit pe urmele celor cinci chei ale bibliotecii, asasinul florentin pleacă la Constantinopol, unde va avea de înfruntat și intrigile politice de la curtea Imperiului Otoman condus de Baiazid. Acesta este unul dintre paradoxurile morale cu care omenirea se va lupta până când va deveni cu adevărat civilizată. Este oare rău să folosești răul în combaterea răului? Fragment din cartea "Assassin's Creed. Revelații" de Oliver Bowden "Pregătirile pentru călătorie îi ocupaseră lui Ezio tot restul anului, ba chiar și parte din anul următor. Plecase în nord, la Florența, și stătuse de vorbă cu Machiavelli, însă nu-i spusese tot ce știa. În Ostia, îl vizitase pe Bartolomeo d'Alviano, care se rotunjise de prea multă mâncare și vin bun, dar care era la fel de feroce ca întotdeauna, deși era cap de familie. El și Pantasilea aveau trei fii și, cu o lună în urmă, căpătaseră și o fiică. Ce-i spusese Bartolomeo? - E timpul s-o faci și tu, Ezio! Niciunul dintre noi nu mai întinerește. Ezio zâmbise. Barto era mai norocos decât își dădea seama. Regretase că nu mai avea timp să meargă la Milano, mai în nord, dar avusese grijă de armele sale – pumnalele, pistolul și apărătoarea – și oricum nu avea vreme să-l ispitească pe Leonardo să găsească mai multe feluri de a le perfecționa. Ba chiar, Leonardo însuși îi spusese, după ce le verificase ultima dată, cu un an în urmă, că de acum nu se mai putea îmbunătăți nimic la ele. Asta rămânea de văzut cu prima ocazie când aveau să fie puse la încercare. Machiavelli îi dăduse și alte vești în Florența, un oraș în care Ezio continua să umble cu tristețe, într-atât de încărcat era de amintirile familiei lui pierdute și ale moștenirii devastate. Și ale iubirii sale pierdute, de asemenea – prima și, se gândea el, poate unica iubire adevărată a vieții lui Cristina Calfucci. Doisprezece ani... era cu adevărat posibil să fi trecut atâta de când ea murise în mâinile fanaticilor lui Savonarola? Iar acum, altă moarte. Machiavelli i-o anunțase șovăielnic. Tocmai murise perfida Caterina Sforza, care amărâse viața lui Ezio tot atât pe cât i-o binecuvântase Cristina - la patruzeci și șase de ani, o femeie îmbătrânită și slăbită, uitată de toți și săracă, ale cărei vita-litate și încredere în sine pieriseră de mult."
SPER CA TE AM AJUTAT !
