Răspuns:
De ce unii evrei se abţin să folosească cifrele atunci când numără dacă sunt destule persoane pentru un minian?
Tradiţia de a nu utiliza cifre atunci când se numără dacă sunt destule persoane pentru un minian (un cvorum de 10) porneşte de la recensământul realizat în timpurile biblice. Copiii lui Israel sunt număraţi de mai multe ori în Tora, de fiecare dată la ordinul lui Dumnezeu. Dar în 2 Samucl 24 regele David ordonă un recensământ neautorizat, iar rezultatul este pedeapsa divină, concretizată printr-o plagă ce a ucis 70.000 de oameni.
Tanahul nu oferă nicio explicaţie suplimentară referitoare la acest eveniment. lotuşi, drept urmare, tradiţia iudaică a instituit un tabu asupra numărării oamenilor, afirmând că acest privilegiu îi aparţine doar lui Dumnezeu şi că a l'acc asta tară porunca divină poate duce la catastrofe. De aceea, atunci când se verifică dacă sunt destui oameni pentru un minian, se obişnuieşte să se folosească un verset din Psalmi (28:9), care, în limba ebraică, este compus din zece cuvinte. Versetul începe cu Hoşia et amelw „Mântuieşte poporul Tău şi binecuvântează moştenirea Ta; veghează-i pe ci şi-i ridică pentru totdeauna”.
In afară de utilizarea acestui verset pentru a se verifica dacă există destui bărbaţi pentru minian, mai există un obicei alternativ, acela de a pronunţa în idiş: nişt ein, nişt ţvei şi aşa mai departe, ceea ce înseamnă „nici unul, nici doi...", ca un mod de a pretinde că, de fapt, nu se face o numărătoare propriu-zisă.
Ideea din spatele acestei reguli din Talmud este că un minian reprezintă congregaţia; şi astfel se consideră că. prin prezenţa lor, ceremonia capătă un plus de solemnitate. Mai mult decât atât, prin prezenţa unui minian ceremonia se transformă dintr-una privată într-una publică. Acest lucru era important în Evul Mediu, când evreii erau permanent expulzaţi dintr-o ţară într-alta şi ev idenţa căsătoriilor era dificil de ţinut. Dacă faptul că ceremonia a avut loc devenea de notorietate publică, şansele de a se comite erori erau mult diminuate (de exemplu, o femeie care se recăsătorea tară a obţine în prealabil divorţul).
In zilele noastre, multe autorităţi rabinice consideră că, din moment ce este necesară obţinerea în prealabil a unui certificat de căsătorie civilă de Ia autorităţile statului, înainte de a se oficia cununia religioasă, şansele de eroare sunt mult reduse şi de aceea nu mai este necesar ca un minian să fie prezent la ceremonie. Totuşi, chiar şi în aceste condiţii, rabinii consideră că, dacă este posibil, atunci este indicată prezenţa unui minian.
Intrucât pentru nunţile mici, private este adeseori dificil să fie asigurată prezenţa unui minian, majoritatea rabinilor sunt dispuşi să oficieze astfel de ceremonii şi în lipsa cvorumului.
De ce este permis, în anumite circumstanţe, să se transporte bani în timpul Sabatului?
Transportarea banilor în timpul Sabatului este strict interzisă de toate autorităţile rabinice. Această interdicţie este bazată pe legea rabinică numită mukţe, ceea ce înseamnă "pus deoparte". Anumite obiecte trebuie puse deopaite şi nu trebuie folosite sau atinse în timpul Sabatului. Această interdicţie se aplică tuturor obiectelor utilizate în cadrul rutinei cotidiene din zilele de lucru. De exemplu, un creion sau un ciocan nu va fi utilizat şi nici măcar atins în ziua de Sabat.
Legea referitoare la mukţe se aplică şi obiectelor care sunt indirect asociate activităţilor profesionale sau afacerilor, drept urmare nicio servietă sau portofel nu poate fi atins, chiar dacă nu conţine bani. Introducerea acestor decrete rabinice, numite ghezerot, a fost una preventivă. Rabinii au considerat că, dacă unei persoane i se va permite să atingă în timpul Sabatului lin obiect considerat mukţe, ar putea din greşeală să-l şi folosească.
Autorităţile rabinice de mai târziu s-au dovedit mai flexibile în interpretarea legii referitoare la mukţe. Moses Isserles considera că cineva poate să transporte bani în timpul Sabatului dacă se află în situaţia în care ar trebui să petreacă Sabatul intr-un han şi ar exista posibilitatea ca ei să fie furaţi dacă i-ar lăsa nesupravegheaţi în cameră. în responsele lor, alţi rabini au aplicat această lege în problematica tâlhăriilor. Bătrânilor, ca victime predilecte, li s-a permis să poarte bani asupra lor în timpul Sabatului, pentru că s-a constatat că tâlharii devin adeseori violenţi când constată că victimele nu au bani asupra lor.
