Şi a şi făcut semn ostaşilor s-o prindă. Speriată, Dochia a ridicat mâinile spre cer şi a şoptit:
– Stană de piatră mă fac şi rămân aici în ţara mea!
În adevăr, cât ai clipi din ochi, Dochia cea preafrumoasă, cu toate mioarele ei, răspândite pe pajişte, s-au prefăcut în stânci, înfipte în piatra muntelui. Traian a încremenit şi el de uimire. Când şi-a venit în fire, a zis:
– N-am ce face; dacii, bărbaţi si femei, sunt legaţi de ţara lor ca munţii şi stâncile lor. Nu pot decât să ascult sfatul Dochiei si să aduc aici cât mai mulţi romani.
