Răspuns:
Degradarea personajului atinge punctul culminant în momentul în care rolul dintre pacient și doctor se inversează. Acesta din urmă îi mărturisește dragostea pentru Medelaine: „Am iubit-o mult, da… Era numai o copilă dar am iubit-o și ca pe o soră, și ca pe o soție… Pe-atunci eram încă sentimental și aveam idealuri burgheze. Culmea fericirii o socoteam să ajung medic de plașă în județul meu, să iau de nevastă pe Mădălina, s-o fac cucoană să ne iubim, să avem copii și să trăim 70 de ani. Am stat de vorbă cu ea și m-a înțeles deși părea altfel copilăroasă. M-am învoit și cu mă-sa, cu femeia asta care a mai îndrăznit să vie la mine să îi dau o mână de ajutor ca să te șantajeze pe d-ta cu moartea Mădălinei. Din sărăcia mea am ajutat-o de multe ori și pe ea, ca pe viitoarea mea soacră, pe femeia asta. Toate mergeau bine. Mai aveam doi ani ca să ies om cu pâinea în mână. Și deodată ai picat d-ta la Ciuleandra aceea. Am avut imediat presimțirea că are să mi se întâmple un rău mare din clipa din care v-am zărit apărând în cerdacul cârciumii. Apoi când ai intrat în horă și te-ai prins de Mădălina, am înțeles că de-aci îmi va veni răul. Am încercat să lupt, să mă împotrivesc. Mi-au luat-o oamenii cu sila. Ați plecat, am răsuflat. Credeam că m-a scăpat. Totuși a doua zi am vorbit cu Mădălina, am prins-o de mână, mâna ei fierbinte și aspră, m-am uitat în ochii ei: „Să nu te duci, Mădălino! Să nu mă lași singur!”. „Și ea mi-a răspuns din inimă: „Nu mă duc!” Pe urmă ați venit, eu nu eram acasă, și ați luat-o. N-am plâns niciodată, n-am plâns nici atunci. Cârciumarului însă i-am căutat pricină și l-am umplut de sânge. Auzisem că el fusese mijlocitorul și că primise un bacșiș gras de la boieri. Și așa s-au risipit visurile mele de fericire conjugală burgheză. Nu mai aveam de ce să râvnesc la postul de medic rural și în schimb am ajuns aici. Numai pe Mădălina n-am putut-o șterge din inimă. Am aflat norocul ei. Și niciodată nu am căutat să mă apropiu de ea. Trăiam, nu știu de ce, cu iluzia că, în taina sufletului ei, tot numai pe mine mă iubește și-mi era frică, mărturisesc, să nu mi se spulbere și iluzia asta (…). Într-o dimineață însă, acum o lună și două zile, când am sosit la serviciu, doctorandul mă vestește că în noaptea trecută, după insistența prefectului poliției, a internat aici pe fiul fostului ministru Faranga care, într-o criză nervoasă, și-a sugrumat nevasta. Nu știu ce mutră voi fi făcut, dar sufletul meu se răsucea ca o râmă strivită. Se sfârșise definitiv orice speranță chiar într-o minune!" De asemenea, prezintă și răul făcut acesteia: „Ai dreptate… Ai omorât-o chiar de două ori; întâi i-ai ucis sufletul când ai luat-o și a doua oară i-ai ucis și trupul ! Așa e!”
