Subiectul al II-lea

Comentează, în minimum 50 de cuvinte, semnáficațiile textului fragmentul dat, evidenţiind două procedee
artistice diferite.
Faţă de noi Mama se purta într-un fel, şi Tata într-altul
Nu Corbesc acum despre Mama, ca duh al rânduielii, ci
despre ea ca o întrupare a duioşiei şi a grije Tata nu-şi da pe faţă bătăile inimii, ce le avea pentru noi. El se păstra
la depărtare, într-o atitudine de asprime, ce părea domolită numai de-un oareşicare dezinteres. El işi întindea veghea
asupra noastră prin simpla sa prezență, fără a ne ține cu tot prețul sub uitătură. [...] Numai târziu putui să aflu- de
la fratii mei mari şi de la alţii care i s-au abătut prin apropiere - că Tata era de-o exuberanţă şi de o volubilitate
deosebit de simpatică, atunci când se nimerea: să se simtă în largul său, între prieteni, ce-i arătau înţelegere. Mai
aflam că era un liber-cugetător desi preot. Nici una, nici cealaltă dintre aceste trăsături, nu l-au împiedicat totuşi
să-şi îndeplinească din plin datoria faţă de altar, cădelniţă şi catapeteasmă. Prestigiul faţă de săteni, şi l-a sporit şi
altfel, şi mai ales ca mare sfetnic al Lancrămului, în care calitate el dăruia din prisosul minţii sale întregului sat.
Exemplul său prindea, căci era sugestiv şi viu. „Ce face Popa, sau cel cu barbă de argint şi cu mintea de aur?" se
întrebau ţăranii, iscodindu-i cărările şi paşii, şi-i urmau pilda. Cum popa îşi îndruma copiii spre carte, făranii prinseră
a face la fel, fără prea multă şovăire sau sfială. Anevoie se va găsi în tot cuprinsul transilvan un alt sat, care să fi
azvârlit peste marginile lui pe podişurile mai înalte ale vieții naționale, un mai mare procent de intelectuali decât
Lancrămul. [...]
Lucian Blaga, Hronicul și cântecul vârstelor