Sofie Amundsen se întorcea acasă de la școală. Prima bucată de drum o făcuse împreună cu Jorunn. Discutaseră despre roboți. Jorunn considera creierul omenesc ca un computer mai complicat. Sofie nu era atât de sigură dacă să fie sau nu de acord. Omul trebuie să fie ceva mai mult decât o mașină, nu? [...] Sofie își aruncă ghiozdanul într-un colț și-i puse lui Sherekan în față o farfurioară cu hrană de pisică. Apoi se lăsă să cadă, ținând în mâini plicul acesta misterios, pe un taburet de bucătărie. Cine ești tu? Dacă ar fi știut! Era, bineînțeles, Sofie Amundsen, avea 14 ani, dar cine era fata asta? Ea nu descoperise încă acest lucru cu adevărat. [...] Sofie se opri în fața oglinzii și se privi în ochi. [...] Nu fusese niciodată cu adevărat mulțumită de propriul aspect. Auzea adesea spunându-se că avea ochi migdalați, frumoși, dar asta o spuneau ceilalți numai pentru că nasul îi era cam prea mic și gura cam prea mare. Urechile îi erau, pe lângă asta, așezate mult prea aproape de ochi. Cel mai rău era părul ei lins, care nu se lăsa deloc așezat cum trebuie. [...] Nu era oare puțin cam nostim că nici nu știa cine era ea cu adevărat? Și nu era oare o înfruntare din partea ei să se supere că nu putea decide propria înfățișare? Prietenele și le-ar fi putut alege, dar pe ea însăși nu ea se alesese. Nici nu hotărâse ea însăși măcar să fie o ființă omenească. [...] Sofie alergă spre poarta grădinii și ridică clapa cutiei de scrisori. Tresări când descoperi acolo un plic cu totul identic cu cel pe care-l avea în mână. Și pe plicul acesta era scris numele ei. Îl deschise și scoase un bilețel alb care arăta la fel cu celălalt. De unde vine lumea? scria acolo. N-am nicio idee, se gândi Sofie. Așa ceva nu știe nimeni! Și totuși – Sofie găsea că această întrebare era îndreptățită. Pentru prima dată în viața ei se gândea că era aproape cu neputință să trăiești într-o lume fără a te întreba cel puțin de unde pornea această lume. [...] Cine o smulsese pe Sofie din viața ei de toate zilele și o confruntase deodată cu marile ghicitori ale Universului? [...] Sofie pornise de la gândul că cel care scrisese acele scrisori anonime avea să-i mai dea de știre singur. Hotărî ca pentru moment să nu pomenească nimănui despre aceste scrisori. La școală îi venea greu să se concentreze la ce spunea profesorul. Sofie constată deodată că el vorbea doar despre niște lucruri fără importanță. De ce nu le spunea mai bine ce anume este o ființă omenească – sau ce este lumea și cum s-a putut naște ea? [...] Când sună după ultima oră de curs, ea o luă atât de repede la fugă din curtea școlii, încât Jorunn trebui să dea zor din toate puterile să o ajungă. După o vreme, Jorunn o întrebă: — Facem o partidă de cărți în seara asta? Sofie ridică din umeri. — Am impresia că nu mă mai interesează așa de tare să joc cărți. CERINȚE: 1. Identifică derivatele, compusele și cuvintele formate prin conversiune din textul dat, explicând modul de formare a fiecăruia. 2. Construiește câte un enunț în care fiecare dintre cuvintele subliniate să aibă altă valoare morfologică decât cea din text. 3. Construiește câte trei enunțuri cu fiecare dintre cuvintele polisemantice ochi, lume și a veni.
