— Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit. Dar voi să faceți după cum vă trage inima, și Dumnezeu să vă ajute și să vă acopere cu aripa bunătății sale. Eu sunt acum bătrână, și fiindcă am avut și am atât de multe bucurii în viață, nu înțeleg nemulțumirile celor tineri și mă tem ca nu cumva, căutând acum la bătrânețe un noroc nou, să pierd pe acela de care am avut parte până în ziua de astăzi și să dau la sfârșitul vieții mele de amărăciunea pe care nu o cunosc decât din frică. Voi știți, voi faceți; de mine să nu ascultați. Mi-e greu să-mi părăsesc coliba în care mi-am petrecut viața și mi-am crescut copiii și mă cuprinde un fel de spaimă când mă gândesc să rămân singură într-însa: de aceea, poate că mai ales de aceea, Ana îmi părea prea tânără, prea așezată, oarecum prea blândă la fire, și-mi vine să râd când mi-o închipuiesc cârciumăriță.

— Vorbă scurtă, răspunse Ghiță, să rămânem aici, să cârpesc și mai departe cizmele oamenilor, care umblă toată săptămâna în opinci ori desculți, iară dacă duminica e noroi, își duc cizmele în mână până la biserică, și să ne punem pe prispa casei la soare, privind eu la Ana, Ana la mine, amândoi la copilaș, iară d-ta la tustrei. Iacă liniștea colibei.

— Nu zic, grăi soacra așezată. Eu zic numai ce zic eu, vă spun numai așa, gândurile mele, iară voi faceți după gândul vostru, și știți prea bine că, dacă voi vă duceți la moară, nici vorbă nu poate fi ca eu să rămân aici ori să mă duc în altă parte: dacă vă hotărâți să mergeți, mă duc și eu cu voi și mă duc cu toată inima, cu tot sufletul, cu toată dragostea mamei care încearcă norocul copilului ieșit în lume. Dar nu cereți ca eu să hotărăsc pentru voi.

— Atunci să nu mai pierdem vorba degeaba: mă duc să vorbesc cu arândașul, și de la Sf. Gheorghe cârciuma de la Moara cu noroc e a noastră.

— În ceas bun să fie zis, grăi bătrâna, și gând bun să ne dea Dumnezeu în tot ceasul!

— Oamenii sunt mulți și de multe feluri, grăi cârciumarul în ziua următoare, privind când la nevastă, când la soacră-sa. Îți închipuiește că unul se duce să cumpere ceva, bunăoară ca Lică Sămădăul, care se ducea să vadă pădurile. Asta e treaba lui, și cine știe dacă nu l-aș supăra, dacă nu l-aș păgubi, poate, spunându-le altora c-a trecut pe aici. El se duce să târguiască, și dacă vine în urma lui altul, care din întâmplare voiește să cumpere tot acele păduri, și eu spun că Lică a trecut pe aici, acest al doilea cumpărător grăbește, sosește la vreme și poate să-i strice târgul. Voi înțelegeți?

,,Moara cu Noroc” de I. Slavici
Rezumă fragmentul!!!!!!!
Dau coroanaaaa

Ghiţă, cizmar sărac, dar onest, harnic şi muncitor, hotărăşte să ia în arendă cârciuma de la Moara cu noroc, pentru a câştiga rapid bani. Cârciuma este aşezată la răscruce de drumuri, izolată de restul lumii, înconjurată de pustietăţi întunecate. O vreme, la Moara cu noroc, afacerile îi merg bine, iar primele semne ale bunăstării şi ale armoniei în care trăieşte familia nu întârzie să apară: Ghiţă trăieşte fericit alături de soţia sa, Ana şi de cei doi copii, iar bătrână, mama Anei, veghează la liniştea familiei. Apariţia lui Lică Samadaul, şeful porcăriilor şi al turmelor de porci din împrejurimi, tulbură echilibrul familiei. Din momentul apariţiei lui Lică, începe procesul înstrăinării lui Ghiţă faţă de familie.

Din dorinţa de a se îmbogăţi, cârciumarul se îndepărtează de Ana şi devine treptat complicele lui Lică la diverse nelegiuiri: jefuirea arendaşului, uciderea unei femei şi a unui copil. Reţinut de jandarmi, lui Ghiţă i se dş drumul numai pe chezăsie. Cârciumarul se aliază cu jandarmul Pintea, fost hoţ şi tovarăş al lui Lică, pentru a-i da în vileag pe Samădau. Ghiţă nu este însă sincer faţăde Pintea, deoarece îi oferă dovezi ale vinovăţiei lui Lică, numai după ce îşi poate opri jumătate din sumele aduse de acesta din urmă.