Nuvela debutează cu vorbele moralizatoare ale bătrânei, care afirmă că 'omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţia ci liniştea colibei tale te face fericit.' Aceasta îndeamnă protagonistul la un trai cumpătat, modest, realizat exclusiv prin acceptarea condiției proprii, prin valorificarea 'liniștii colibei', simbol al desăvârșirii absolute.
'Sărăcia' omului denotă ulterior necesitatea smereniei și implicit a recunoștinței, ce garantează astfel fericirea.
Sfatul personajului este antitetic sorții protagonistului, acesta ancorându-se în iluzia îmbogățirii oarbe, imorale.
