Lacrimi de toamnă
Încet, dar sigur, anotimpul toamna se risipește-n surâsul nemărginit
al văzduhului, se-apropie de malurile pârâurilor foșnitoare, adună
ritmuri vechi, peste liniștea frunzelor bolnave.
Scăldate, din plin, de amintirea paradisului pierdut al verii,
tablouri umed - arămii inundă ochii mirați ai copiilor.
Acum, porțile școlilor s-au deschis iar, ca niște uriașe speranțe,
numărând pe șoptite bobocii.
Îngeri cu chip de nori plutesc peste visuri incerte…
Parfumul livid, din cămășile crizantemelor multicolore,
ascunde discretă - nfiorare : nostalgia timpului simplu, ce-ar fi fost
să nu mai treacă.
E vale și umbră, printre cărările de sus ale gândului…, statuile par
și mai triste, sub ceara picurată lin, în broderia de plumb
a cerului mut.
