5 informatii despre vechii Germani

Răspuns :

*Comunitatea și limba germană au apărut cu mii de ani în urmă, însă ca țară/teritoriu Germania a apărut abia în 1871, când, sub conducerea cancelarului Otto von Bismarck s-a format Imperiul German.

*Familia juca un rol esenţial în societatea germanică. Tatăl dispunea de

o autoritate nelimitată asupra soţiei şi  copiilor. Nici o măsură nu se putea lua fără aprobarea autorităţii paterne. În  caz de căsătorie, viitorul ginere trebuia să aibă consultări cu prezumtivul  socru, pentru că, de la acesta, urma să-şi cumpere mireasa. Plata, care se  efectua în dimineaţa căsătoriei, se numea „darul de dimineaţă”  şi consta în vite, arme, bijuterii sau alte obiecte de preţ.  Niciodată nu se dăruia pământ. Mireasa, conform înţelegerii, primea de la  tatăl ei o zestre acceptabilă. În conformitate cu aceeaşi cutumă, soţia era  privată de dreptul de moştenire. Dacă rămânea văduvă, femeia putea opta  între două alternative: să se căsătorească cu un frate al defunctului şi să

rămână în familia soţului sau să-şi ceară înapoi zestrea şi să se întoarcă la  părinţi.

*Ierarhia socială a vechilor germani era oglindită în sistemul juridic.

*Triburile şi confederaţiile tribale germanice erau conduse de regi, aleşi

iniţial temporar, pe durata expediţiilor războinice, apoi viager, de întreaga

comunitate a războinicilor. Cu timpul, calitatea sau autoritatea respectivă se

transmite ereditar şi devine monopolul anumitor familii prestigioase.

*Vechii germani, în ciuda faptului că duceau o viaţă semisedentară, au

devenit, treptat, excelenţi făurari. Armamentul lor greu i-a impresionat

deseori pe soldaţii romani. Armele preferate erau francisca, un topor de

mari dimensiuni, cu două tăişuri, utilizat şi la defrişări, care în caz

excepţional putea fi lansat la distanţă, o sabie, scramasaxe, şi o spadă

lungă, folosită cu efecte devastatoare de călăreţi.

*Convingerile mitologice şi religioase ale vechilor germani s-au

transmis prin aşa-numita poezie nordică a recitatorilor populari, din

care s-au păstrat două culegeri, Edda în proză, consemnată în scris, prin

secolul al XIII-lea, de islandezul Snorri Sturluson, şi Edda în versuri, care

a fost multă vreme atribuită înţeleptului Saemund.