Sa iscat un vârtej ca din senin. (...) si dacă de pe jos fura flori, pene si hartii, de pe o ramură lua un
cdrabus mititel, castaniu, cu aripile fragede, cu ochisorii ca două neghinii. Căräbus de primăvară. (...)
Vartejul şi-a făcut gustul. (...) apoi s-a topit deodată. (...) lar cărăbușul căzu pe o bucáfică de hârtie
alba si ramase acolo, ametil. Când s-a trezit, privi imprejur: un drum prăfuit. Și din capatul drumului,
fantos, cu pieptul in platoşă, cu pintenii ascutii, venea un cocos. "Ia! Scap de unul și dau peste altul, isi zise
cäräbusul: asta mă-nghite! "Cocoșul s-a apropiat, s-a uitat cu un ochi la cărăbuș și a trecut mândru inainte
"Am scăpat! "gândi cu bucurie cărăbușul și se intoarse să privească după cocos. (...) Cărăbuşului
nu-i venea să-şi creadă ochilor că mai e in viață. (...) la să zboare acuma, cái putea mai repede, de-acolo.
pe vreo creangă de copac. Să-şi incerce aripile și le desfăcu. In clipa aceea, un pui de sturz, mai mărişor
ceva decât o nucă, zbură spre el. "Ei! De așa paseri mici, mai de seama mea, mi-i drag și mie." gándi
cărăbuşul. pregătindu-se chiar să dea sturzului "ziua bună". Dar sturzul se lăsă lângă bucățica de hârtie.
deschise pliscul, apucă, cu lăcomie, cărăbuşul şi: hap! hap! Mai să se înece, il înghiți.
Sărăcuțul cărăbuş!
(Sărăcuful Emil Gârleanu)

Transcrie din text o figură de stil învățată și precizează felul ei. ​