Răspuns :
Răspuns
Și timpul a trecut, iar copilul a devenit adolescent... Mulțime de amintiri, experiențe, gânduri, neliniști, oameni, toate cu un rol extraordinar de important în devenirea mea, care de abia a început... În aceeași măsură, familia, școala, experiențele individuale de-a lungul timpului m-au făcut ceea ce sunt astăzi. "Cei șapte ani de acasă" s-au continuat cu școala, care a fost "deschizătorul meu de drumuri". Învățând din propriile greșeli, din greșelile altora, din propriile eșecuri sau din neîmplinirile altora, am ajuns să-mi trăiesc adolescența într-un mod special.
În primul rând, încă din clasa întâi și până în acest an de liceu am întâlnit în cadrul școlii persoane de la care am avut ce să învăț, modele atât pe plan profesional, cât și pe plan moral, spiritual. De la doamna învățătoare/domnul învățător până la doamna/domnul dirigint(ă/e), persoanele care mi-au ieșit în cale au avut un rol extrem de important în devenirea mea. Pe lângă cunoștințe de matematică, română, engleză, chimie am avut ocazia să învăț ce înseamnă să dăruiești cu adevărat, nu doar să dai, să vorbești cu sufletul, nu doar cu cuvinte goale, în definitiv valori morale și etice care mă fac un om mai bun; că disciplina, ordinea sunt indispensabile dacă vrei să reușești într-un domeniu și că inteligența neînsoțită de caracter este sinonimă cu prostia.
În al doilea rând, puținele experiențe de viață cu rol cognitiv au contribuit decisiv la cristalizarea personalității mele. Ceea ce am auzit prima dată la părinții mei, că oamenii nu sunt întotdeauna sinceri și este greșit să te încrezi doar în cel de lângă tine, am simțit pe propria piele, când am învățat că nu toți prietenii sunt dezinteresat alături de mine. Mai mult, că fericirea n-o poți atinge niciodată definitiv, iar de aceea speranța este cea mai importantă pentru o viață liniștită; că uneori puțin e mult și mult poate fi puțin, că atunci când crezi că ești trist trebuie să te gândești dacă nu cumva greșești; că tot ce se întâmplă în viața mea are un rost, că suntem autorii destinului nostru într-o mare măsură; că niciodată nu știi suficient și că se poate mai bine, dar se poate și mai rău.
Sunt determinat(ă) să îmi urmez visurile, fără să țin cont de vicisitudinile vieții, pentru că doar cel care abandonează lupta este un învins, iar nu cel care nu își atinge scopul inițial. Cu un bagaj de cunoștințe constituind o bază solidă pentru un început de drum, sunt gata să fac ceea ce mă face fericit(ă)! Căci asta am învățat în familie, la școală, de la oamenii dragi pe care nu vreau să îi dezamăgesc. Mai precis pe mine nu vreau să mă dezamăgesc! Singura limită sunt eu! Și pentru că odată pornit(ă) pe acest drum, nu mai este cale de întoarcere...!
"Niciodată să nu te oprești din drumul pe care ai plecat. Dacă nu te oprești să urci, treptele nu se vor termina; sub pașii tăi care urcă, ele se vor înmulți la nesfârșit. Și nu uita, orice vis poate deveni realitate!"
Explicație: