Din belșugul de verdeață
cărăbușul de aramă
vine din turnătoria
verii, să-l luăm în seamă.
Zgomotos ca o reptilă
printre vreascuri se avântă,
să arate că-i din lumea
celor ce nu prea cuvântă. […]
Cărăbuș te ia cu iureș.
Te încearcă pe la glezne.
Îl alungi, el vine iarăși.
Pe-altă parte e mai lesne.
Ca suveica rândunica
țese pânzele de vară.
Ah, ce cald e! Va să plouă
ecvatorial pe seară.
Susur mare de lăcuste
și de gâze fără număr.
Cărăbușul de aramă
s-a oprit pe caldu-ți umăr.
…………………….
Și o ia către stăpânul
iulie, cuptorul – astru,
să ne ducă fericirea
spre uitare în albastru.
