Casa mea părintească este și va fi cea mai sfântă amintire a copilăriei, amintirea primilor mei pași, amintirea părinților, a dragostei și grijii lor nemărginite, amintirea a tot ceea ce a fost mai bun și mai curat în viața mea. Pășind pragul casei, aruncându-mă în cele mai dragi brațe din lume, la pieptul celor care mi-au dat viață, realizez ce multe goluri în suflet îmi aduce depărtarea de casă și ce senină și plină de împăcare sufletească e clipa când răsuflu ușurată rostind ,,Sunt acasă!".
În sufletul meu, acel ,, Acasă" rămâne un altar în fața căruia îngenunchez cu ochii în lacrimi de fericire, dor și iubire!
Spor la scris!
