Pornind de la fragmentul discutat, descrieți relațiile dintre personaje, vreau si idei ,chestii de unde as putea dezvolta . TRAHANACHE: Stăi, să vezi... la Cațavencu. – Cum intru se scoală cu respect și mă poftește pe fotel. „Venerabile"-n sus, „venerabile"-n jos. „îmi pare rău că ne-am răcit împreună, zice el, că eu totdeauna am ținut la d-ta ca la capul județului nostru..." și în sfârșit o sumă de delicatețuri.. Eu serios, zic: „Stimabile, m-ai chemat să-mi arăți un docoment, arată docomentul!" Zice: „Mi-e teamă, zice, că o să fie o lovitură dureroasă pentru d-ta, și ar fi trebuit să te pregătesc mai dinainte, d-ta un bărbat așa de, și aşa de.." și iar delicatețuri. Zic iar: „Stimabile, ai puțintică răbdare, docomentul"... El iar: . că de, damele..." Să vezi unde vrea să m-aducă mișelul!.. Biata Joițica! să nu cumva să-i spui, să nu care cumva să afle! cum e ea simțitoare!.TIPĂTESCU: Ce! a cutezat? mizerabilul! (se ridică turburat.) TRAHANACHE (oprindu-l) : Stăi, să vezi! „...că de, damele, zice, nu înțeleg totdeauna meritele și calitățile morale ale bărbatului, și respectul care va să zică, ce trebuie să-i poarte..." În sfârşit (Tipătescu fierbe) ce s-o mai lungesc degeaba! După ce-i pui piciorul în prag și-i zic: „la ascultă, stimabile, ai puțintică răbdare: docomentul!" vede mişelul că n-are încotro, și-mi scoate o scrisorică... Ghici a cui și cătră cine?TIPĂTESCU (de abia stăpânindu-şi emoția) : A cui? a cui, nene Zahario?TRAHANACHE: Stăi să vezi. (răspicat și râzând) A ta cătră nevastă-mea, cătră Joițica! scrisoare de amor în toată regula... 'Ai? ce zici d-ta de asta?TIPĂTESCU (turburat rău) : Nu se poate, nu se noatelTRAHANACHE: Am citit-o de zece ori poate:știu pe din-afară! ascultă: „Scumpa mea Zoe, venerabilul (adică eu) merge deseară la întrunire (întrunirea de alaltăieri seara). – Eu (adică tu) trebuie să stau acasă, pentru că aștept depeși de la București, la care trebuie să răspunz pe dată; poate chiar să mă cheme ministrul la telegraf. Nu mă aștepta, prin urmare, și vino tu (adică nevastă-mea, Joițica), la cocoșelul tău (adică tu) care te adoră, ca totdeauna, și te sărută de o mie de ori, Fănică..." (privește lung pe Tipătescu, care e în culmea agitației) TIPĂTESCU (primblându-se înfuriat) : Nu se poate! O să-i rup oasele mizerabilului!... Nu se poate! TRAHANACHE (placid) : Fireşte că nu se poate; dar ți-ai fi închipuit aşa mişelie... (cu candoare) Bine frate, înțeleg plastografie, până unde se poate, dar până aci nu înțeleg... Ei, Fănică, să vezi imitație de scrisoare! să zici și tu că e a ta, dar să juri, nu altceva, să juri!​