Conform romanticilor, Evul Mediu a fost o epocă profund religioasă.
Într-adevăr, principalul sistem de referință în Evul Mediu era oferit de religia creștină. Preceptele creștine constituiau reperul pentru conduita individuală, în relațiile sociale, precum și în materie de justiție și guvernare. Biserica asigura totodată asistența spirituală și ajutorul material tuturor celor ce-l solicitau.
După prăbușirea Imperiului Roman de Apus și „barbarizarea” treptată a tuturor domeniilor vieții, nivelul de alfabetizare a societății a scăzut dramatic. Oamenii Bisericii au vegheat la păstrarea moștenirii culturale a antichității, dar au supus-o unei selecții și au reinterpretat-o în sens creștin. Din această poziție, clericii au activat ca funcționari și consilieri ai conducătorilor politici.
Cultura a devenit un monopol al Bisericii și s-a menținut astfel până spre sfârșitul Evului Mediu.
