Prietenii noștri necuvântători
Era prin decembrie, aveam deci opt luni, adică opt ani după măsurătorile oamenilor.
Aveam mărimea unui hamster adult, blăniță foarte frumoasă de culoarea cafelei pe spate
şi albă pe burtică. Blănița mea devenea tot mai întunecată pe măsură ce se apropia de
ochi și de urechi. Aveam acum mustăţi lungi, argintii, cu care detectam o mulțime de
lucruri, unele chiar de departe, din alte case în care trăiau pisici.
În zilele frumoase, calde, cu soare, ieșeam să facem împreună un tur prin grădină.
Nu era prea mare, dar era plină, ha! ticsită, acoperită de păpădii și de frunzele lor. Vå
închipuiți ce bucurie pe capul meu să fiu lăsat liber, să zburd. Să mă învârt printre flori,
să miros aromele de iarbă proaspătă, să simt pământul cald și afânat sub lăbuțele mele...
să îmi îndrept boticul adulmecător spre pomii înalți, spre păsările ce cântau, spre soare,
spre aer, spre vântul care adia gingaş, spre fetița care îmi veghea fiecare pas. Spre viață!
(după Teodora Gogea, „Aventurile lui Hamsi-Ramsi“)
Minidicționar
ticsit - plin de tot
Precizează cine este personajul principal.
Realizează în câteva enunţuri descrierea acestuia.
Unde pleca în zilele frumoase? Cu cine pleca?
Ce sentimente avea acolo? Scrie din text două cuvinte care să exprime ce simțea.
Barează cuvintele în care grupurile de sunete: oa, ea, ia, ie, uă nu se rostesc într-o
silabă.​