Redactează, în 100 – 180 de cuvinte, rezumatul textului dat.
La prima repetiție chiar, după distribuirea rolurilor, Paul Matache, interpretul principal și cel mai talentat din echipă, a întârziat zece minute. Îl cunoșteam ca pe un băiat serios; [...] și i-am scuzat întârzierea, gândindu-mă că au fost de vină tramvaiele. Dar la a doua repetiție a întârziat cincisprezece minute, iar la a treia, douăzeci. De astă dată, i-am spus în glumă, așa cum aveam obiceiul să îmi fac observațiile: — Dacă vei veni la repetiții, dragă Paule, tot așa, gradat ... cu cinci minute mai târziu în fiecare zi, în cele din urmă n-ai să mai vii deloc. — Vă rog să mă scuzați, don' profesor, dar am o serie de treburi care ... — Te rog să ne crezi că și noi toți avem mai multe serii de treburi care ... și, totuși, de când am început repetițiile, nimeni n-a întârziat cu o secundă măcar. [...] Mă așteptam ca, la repetiția următoare, Matache să sosească cel puțin exact la ora fixată, dacă nu chiar înainte cu câteva minute, spre a-și răscumpăra astfel celelalte întârzieri. Ora fixată era cinci, dar iată că se făcu cinci și jumătate și protagonistul nostru nu mai sosea. [...]. — În felul acesta nu mai putem continua repetițiile și la serbare riscăm să ne facem de râs. Eu țin totuși să se joace această piesă, la care am lucrat nopți întregi și care cred că ar avea mult succes. După voi, cine este cel mai indicat să preia rolul lui Matache? Toți răspunseră în cor, de parcă ar fi fost vorbiți dinainte: — Mărgărit, don' profesor! Mărgărit sări ca ars: — Eu ..., dar de ce tocmai eu?! — Fiindcă tot n-ai niciun rol în piesă! îi răspunseră băieții. — Cum n-am niciun rol? obiectă el, mai în glumă, mai în serios. Nu sunt eu suflerul* trupei? Oare, ați uitat că doi dintre cei mari scriitori ai noștri au fost sufleri: Eminescu și Caragiale? [...] Ce v-ați face voi, la urma urmei, fără sufler? — Am să-ți răspund eu, Nicule! [...] Ar învăța rolurile la perfecție și te-am da frumușel la o parte. Băieții râseră și aplaudară cu sinceritate. Când a sosit, în sfârșit, Matache, la ora șase fără zece, ne-a găsit asupra repetiției și a căzut tocmai pe-o replică de-a lui, spusă de Mărgărit. Ne-a dat bună seara, i-am răspuns, iar el, foarte contrariat, a întrebat, nevenindu-i să creadă: — Ăăăă ... ați început repetiția? — Fără dumneata, Matache, închipuie-ți! [...] — Cum adică, don' profesor? făcu el, uluit. — Adică, în rolul tău va juca un elev punctual întotdeauna, și anume Mărgărit. [...] — O să vedeți că până la urmă n-o să se aleagă nimic din piesă, dacă nu joc eu! [...] — Ia te uită, marea vedetă! Pesemne de aceea te lăsai așteptat, convins că fără tine nu se poate ... întocmai ca cocoșul din fabulă, care credea că, dacă nu cântă el, nu răsare soarele ... Și, într-o dimineață, s-a încăpățânat și n-a mai vrut să cânte; dar, spre marea lui uimire, soarele tot a răsărit!