În gramatica tradițională, predicatul este una din cele două părți de propoziție principale, cealaltă fiind subiectul, altfel spus, este unul din constituenții propoziției minimale, celălalt fiind subiectul[1][2].
Încercările de a defini predicatul se fac prin raporturile sale cu subiectul, și nicio definiție nu este pe deplin satisfăcătoare[3], nici în cadrul unei singure limbi, și cu atât mai puțin există una generală. Cel puțin în limbile flexionare și în cele aglutinante, predicatul are trei caracteristici, dar fiecare cu limitele sale[4]:
Predicatul este cel căruia subiectul îi determină persoana și numărul. În unele cazuri, îi determină și genul, ceea ce este valabil numai pentru unele limbi, iar în acestea pentru anumite forme ale predicatului verbal și pentru predicatul nominal cu numele predicativ exprimat prin anumite părți de vorbire.
Predicatul este în general un verb, dar poate fi și altă parte de vorbire. De asemenea, există și propoziții fără predicat, neanalizabile.
Predicatul este ceea ce se spune despre subiect, dar la fel se definește și rema propoziției, atunci când tema acesteia coincide cu subiectul, însă rema este uneori diferită de predicat.
Ultima din aceste caracteristici este folosită ca definiție a predicatului de mai mulți gramaticieni[5][6][7][8]. Predicatul poate exprima în legătură cu subiectul:
o acțiune pe care o efectuează: ro Elevul citește[9];
o acțiune pe care o suferă: en The cat was chased by the dog „Pisica era gonită de câine”[10];
faptul că se întâmplă ceva cu el: ro Mă doare capul[11];
faptul că există: fr Il y a du bruit „Este zgomot”[12];
faptul că are pe cineva sau ceva: hr Svi mi imamo posebne zadatke „Noi toți avem sarcini aparte”[13];
starea sa: hu A gyerek rosszul van „Copilului îi este rău”[14];
identificarea sa: hu Az a fiú a testvérem „Băiatul acela e fratele meu”[15];
clasarea sa într-o categorie: sr Moj brat je inženjer „Fratele meu este inginer”[16];
calificarea sa: ro Ei sunt veseli[11];
faptul că se caracterizează printr-o cantitate: hu Az erdőben sok gomba van „În pădure sunt multe ciuperci”[14].
Predicatul poate fi un cuvânt cu trăsături semantice și gramaticale care îl fac să poată constitui o propoziție analizabilă fără participarea altei părți de propoziție. Este cazul verbelor care exprimă fenomene naturale: Plouă, Tună, Ninge, E cald[7]. Alte verbe pot constitui o propoziție analizabilă cu subiectul inclus în desinența lor personală: hr Već sam i kaput bio obukao „Îmi îmbrăcasem deja și paltonul”[17]. Tot din cauza înțelesului lor, sunt însă și predicate care nu pot exista fără să fie asociată cu ele altă parte de propoziție, de exemplu:
subiect: hu Kék az ég „Cerul e albastru”[15];
complement direct: ro Atunci el spuse o prostie[18];
alt tip de complement: fr Il habite à Paris „Locuiește la Paris”[19].
