Educaţia intelectuală şi educaţia morală
Să vorbeşti despre educaţie e aidoma tăcerii ce te coboară în ieri şi te aduce-n azi pentru a putea păşi maiestuos spre un mâine. Din această escaladare existenţială, educaţia, cu siguranţă, rămâne un act cultural ce sporeşte capitalul spiritual al umanităţii. Educaţia înnobilează fiinţa umană. Acum, educaţia deschide un evantai de valori: educaţie inte-lectuală, educaţie morală, educaţie estetică, educaţie religioasă, educaţie fizică, fiind imperios necesară rezonanţa între acestea pentru a fi, împreună, autentice valori. Educaţia intelectuală permite acapararea instrumentelor culturale de bază, ce devin busolă de viaţă, permiţând deplasarea independentă, longitudinală-latitudinală. Doar fiinţa umană c-un orizont cultural polivalent se poate manifesta şi prolific şi creativ. Atenţia însă se impune, întrucât o educaţie bazată doar pe instrucţie şi cunoaştere, deci spre exteriorul fiinţei umane, este incompletă şi, chiar, nocivă. . Acesta este punctul nevralgic ce trebuie anihilat sau completat, brodat cu acea educaţie, ce duce spre interior: educaţia morală. Importantă rămâne formarea conştiinţei morale izvorâtoare de conduită morală. Cu migală şi dăruire se pot forma noţiuni, reprezentări, norme, convingeri, sentimente morale heteronome ce-n timp şi cu timp vor duce la autonomie morală, rodind pe suprafeţe atemporale şi aspaţiale. Să-mplineşti educaţie e lucru pe termen lung, e lucrul cu faţa spre veşnicie, aidoma sacerdotului care cuprinde mintea şi sufletului ucenicului venit spre cunoaştere, spre împlinire, spre desăvârşire.
